Update articol:

Fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, a murit

Fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, a murit la vârsta de 67 de ani, informează Antena3 CNN. Decesul a fost provocat de o formă de cancer de care Daniel Barbu suferea de mai mult timp. El va fi înmormântat joi.

Motto-ul său era „nil nisi cruce”, potrivit Facultăţii de Teologie Romano-Catolică.

Daniel Barbu a fost  specialist în ştiinţe politice, publicist, eseist, jurnalist şi profesor al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice. A fost preşedintele Institutului de Cercetări al Universităţii Bucureşti şi fost decan al facultăţii. A fost, de asemenea, consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu, între anii 1997 – 1999. De asemenea, el  a fost consilier al preşedintelui interimar Crin Antonescu.

Barbu a absolvit Liceul “Nicolae Bălcescu” București,  în 1976. În acelaşi an, Uniunea Tineretului Comunist, organizaţia de tineret a Partidului Comunist Român, i-a refuzat accesul la Facultatea de Istorie şi Filosofie şi la Facultatea de Drept. S-a înscris şi a absolvit cursurile Facultăţii de Istorie a Artei a Universităţii Cluj-Napoca şi a ocupat ulterior postul de curator al Muzeului Satului din Bucureşti (1980) şi al Muzeului Naţional de Istorie a României (1981 – 1986).

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd