Update articol:

Trump susţine că a anulat atacurile contra Iranului din cauza numărului mare de potenţiale victime

Preşedintele SUA, Donald Trump, a decis să anuleze loviturile aeriene contra unor ţinte iraniene, întrucât i s-a transmis că 150 oameni ar fi murit în atacuri, ceea ce nu ar fi fost un răspuns ”proporţionat” la doborârea unei drone americane de către iranieni, potrivit unei postări pe Twitter.

Într-o serie de mesaje postate vineri pe Twitter, Trump a spus  că SUA erau pregătite să ia ”măsuri de retaliere noaptea trecută asupra a trei locaţii diferite”, dar liderul american a anulat planul iniţial cu numai 10 minute înainte de punerea sa în aplicare.

”Nu mă grăbesc, armata noastră este reconstruită, nouă şi gata de acţiune, fiind de departe cea mai bună din lume”, a scris liderul american, care a adăugat că Teheranului nu i se va permite să se doteze cu arme nucleare. El a opinat că în prezent Iranul este o naţiune mult slăbită.

New York Times: Trump a aprobat atacuri militare asupra Iranului, după care le-a anulat brusc

 

SUA s-au retras anul trecut din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, document semnat în 2015. Washingtonul doreşte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi a reintrodus sancţiuni contra Teheranului în cadrul campaniei de ”presiuni maximale” care vizează configurarea politicii externe iraniene.

După săptămâni de tensiuni crescânde în contextul unor atacuri împotriva unor tancuri petroliere în Golf, Iranul a afirmat joi că a doborât o dronă militară americană de supraveghere, sporind temerile privind o confruntare militară între doi adversari de lungă durată.

Potrivit unui înalt oficial al administraţiei americane, citat de New York Times, avioanele americane au decolat şi navele au luat poziţie de atac, pentru ca apoi ordinul venit să fie anulat, nefiind tras nici un foc de armă.

Ţintele includeau baterii de radar şi rachete iraniene, potrivit documentului, care citează înalţi oficiali ai administraţiei implicaţi sau informaţi în legătură cu deliberările. Loviturile iraniene erau programate pentru primele ore ale zilei, pentru a diminua riscurile pentru armata iraniană sau pentru civili, notează NYT. 

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie