Update articol:

Deputatul PSD Iulian Iancu cere Parlamentului să nu-l numească pe Marian Neacșu vicepreședinte ANRE, pentru că a fost condamnat penal

Deputatul PSD Iulian Iancu a trimis o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaşilor, Marcel Ciolacu, în care explică de ce numirea lui Marian Neacşu în funcţie de vicepreşedinte al ANRE este ilegală şi aduce prejudicii de imagine Camerei Deputaţilor, partidului şi chiar lui Neacşu, anunță e-nergia.ro.

Iancu invocă, în scrisoare, două motive: condamnarea penală a lui Marian Neacşu şi rapiditatea cu care el a trecut prin procedurile parlamentare de numire.

“Procedura de selecţie şi numire decisă de Birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost în regim de urgenţă, repectiv sesizare a a fost primită la Comisia pentru Industrii şi Servicii a Cemerei Deputaţilor pe data de 24 iunie 2019 ora 17:00 iar Comisiile desemnate la Senat au primit sesizarea pe data de 25 iunie 2019 ora 11:00, şi se impunea ca pe data de 25 iunie să se facă depunerea candidaturilor şi selecţia candidaţilor iar pe 26 iunie înscrierea raporturlui comun pe ordinea de zi a şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Această procedură încalcă regimul de transparenţă decizională şi dreptul constituţional al cetăţenilor de a candida pentru o funcţie publică, drept pentru care procedura a şi fost contestată”, scrie Iancu.

“În consecinţă cea mai mare vulnerabilitate, în cazul în care domnul Marian Neacşu este numit de Parlament, Parlamentul trebuie să îi retragă imediat numirea în funcţie deoarece în conformitate cu art. 4 alin (14) pct. 2 din OUG nr 33/2007, “Calitatea de membru al Comitetului de reglementare încetează în cazul în care “împotriva acestuia a fost pronunţată o condamnare penală cu pedeapsă privativă de libertate, rămasă definitivă” coroborat cu cele expuse mai sus (…), respective condamnarea penală la 6 luni de închisoare”, mai scrie Iancu.

Parlamentul l-a validat, miercuri, pe Marian Neacşu pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Marian Neacşu a obţinut 262 voturi pentru, 92 împotrivă.

Marian Neacşu a fost secretar general al PSD, iar în prezent este membru al PRO România.

Anterior, surse din piaţa de energie au spus pentru financialintelligence.ro că Marian Neacşu ar fi incompatibil cu funcţia de vicepreşedinte ANRE, pentru că nu are experienţa necesară şi, în plus, are şi o condamnare cu suspendare. 

Și deputatul USR Claudiu Năsui a spus că USR va contesta această numire, considerând că Neacșu nu are experiența necesară pentru funcție.

 
https://financialintelligence.ro/claudiu-nasui-usr-numirea-pentru-functia-de-vicepresedinte-anre-este-100-politica-incalcarea-regulamentului-a-fost-flagranta/