Update articol:

Congres extraordinar la PSD: social-democraţii îşi aleg preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general

Congres extraordinar la PSD: social-democraţii îşi aleg preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general
 - poza 1

Social-democraţii se reunesc sâmbătă în congres extraordinar, pentru a-şi alege preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general al partidului.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a validat vineri candidaturile la funcţiile de conducere ale partidului, a stabilit modul de desfăşurare a congresului şi modificările la statut. “Am stabilit modul de desfăşurare a congresului, modificările pe care le vom face în statut şi am validat candidaturile pe cele trei funcţii care vor fi votate mâine în cadrul congresului”, a precizat preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, la finalul CExN.

Dăncilă a spus că pentru funcţia de preşedinte al PSD sunt înscrise patru persoane, iar toate cele patru candidaturi au fost validate de Comitetul Executiv Naţional. Ea a menţionat că pentru funcţia de preşedinte al PSD au mai fost două candidaturi, dar care nu îndeplinesc condiţiile şi nu au fost supuse votului în CExN.

Cei patru candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PSD sunt: Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu. Candidaturile lui Ilie Rotaru şi Cătălin Stochiţă nu au îndeplinit condiţiile de eligibilitate.

La funcţia de preşedinte executiv s-au înscris iniţial patru social-democraţi. Vineri, Eugen Teodorovici şi-a retras candidatura, în cursă rămânând Daniel Suciu, Daniel Florea şi Sorin Bota.

Pentru funcţia de secretar general au rămas în competiţie Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar şi Felix Stroe, după ce Marius Dunca s-a retras.

Potrivit Vioricăi Dăncilă, la congres vor fi alegeri într-un singur tur.

Congresul extraordinar al PSD are loc la Sala Palatului şi începe la ora 11.00.

BVB | Știri BVB
ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (25/05/2026)

Neintrunire cvorum AGOA 25.05.2026

PREBET SA AIUD (PREB) (25/05/2026)

Completare Raport anual 2025 - Raport auditor financiar si format ESEF

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (25/05/2026)

Modificarea componentei Comitetului de Guvernanta Climatica si Politici Publice

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL30E) (25/05/2026)

Modificarea componentei Comitetului de Guvernanta Climatica si Politici Publice

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (25/05/2026)

Semnare contract pentru construirea CEF Tudor Vladimirescu