Update articol:

Blinken confirmă că Netanyahu acceptă propunerea de acord a SUA și afirmă că Hamas trebuie să facă acum același lucru – Times of Israel

Antony Blinken/ Image: World Economic Forum

Vorbind presei la Tel Aviv după întâlnirea cu conducerea Israelului, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că se află în regiune „pentru a duce la bun sfârșit” încercările de a obține o încetare a focului în Gaza și de a aduce ostaticii acasă, potrivit Times of Israel.

El a spus că o propunere de încetare a focului de durată „reflectă, de asemenea, interesele de securitate ale Israelului” și că acest lucru ar „ușura suferința zilnică teribilă a locuitorilor din Gaza, disperați după hrană, după adăpost și pentru a se feri de pericol”.

Blinken a mai spus că a avut astăzi o „întâlnire foarte constructivă” cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu. Și a subliniat că premierul „mi-a confirmat că Israelul acceptă propunerea de tranziție” oferită de SUA săptămâna trecută la Doha „pentru a încerca să reducă diferendele care rămân între părți”.

Netanyahu susține propunerea, a repetat el.

Apoi a pus responsabilitatea pe seama Hamas: „Acum este de datoria Hamas să facă același lucru”.

Conform lui Blinken, părțile trebuie „să se reunească și să finalizeze procesul de a ajunge la înțelegeri clare cu privire la modul în care vor pune în aplicare angajamentele pe care și le-au asumat în cadrul acestui acord”.

„Următorul pas important este ca Hamas să spună da”, a repetat Blinken, «iar apoi, în zilele următoare, toți negociatorii experți să lucreze la înțelegeri clare privind punerea în aplicare a acordului».

„Sunt încă probleme complexe”, spune el, și «vor necesita decizii dificile din partea liderilor».

El a subliniat faptul că SUA sunt profund angajate „să facă treaba asta, să o facă acum”.

Blinken nu a menționat răsturnarea controlului militar sau civil al Hamas în Gaza, ambele obiective principale de război ale Israelului.

„Există un sentiment profund de urgență pentru a face acest lucru (n.r. încetarea focului)”, spune Blinken, adăugând că acesta este «cel mai bun mod de a ne asigura că conflictul nu se extinde, că nu asistăm la o escaladare, că putem de fapt să dezamorsăm unele dintre punctele de presiune pe care le vedem în întreaga regiune, și apoi să deschidem perspective pentru a încerca să construim o pace și o securitate mai durabile pentru toată lumea în Orientul Mijlociu».

Blinken a remarcat, de asemenea, că SUA a desfășurat recent resurse suplimentare în regiune „nu pentru a provoca agresiunea, ci mai degrabă pentru a o descuraja, pentru a se asigura că nu se va întâmpla” și „de asemenea, pentru a clarifica faptul că, dacă se întâmplă, suntem pe deplin pregătiți să apărăm Israelul”.