Update articol:

Israel-Hamas/ China cere părţilor să prevină extinderea conflictului, după uciderea liderului Hezbollah

china Yuanul chinez

China face apel la părţile implicate în conflictul din Orientul Mijlociu, în special la Israel, “să ia măsuri imediate pentru a calma situaţia şi a preveni extinderea conflictului sau chiar scăparea sa de sub control”, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe într-un comunicat, citat de AFP, potrivit Agerpres.

“China urmăreşte acest caz cu mare atenţie şi este profund îngrijorată de escaladarea tensiunilor în regiune”, adaugă acesta, după uciderea liderului Hezbollah.

Hezbollah, puternica grupare şiită aliată a Hamasului palestinian în război cu Israelul în Fâşia Gaza, a confirmat sâmbătă moartea liderului său Hassan Nasrallah într-un bombardament israelian de o forţă fără precedent, vineri, în suburbiile sudice ale Beirutului, bastionul mişcării.

Duminică, armata israeliană a anunţat că efectuează “zeci” de noi raiduri împotriva Hezbollah în Liban.

În total, 33 de persoane au fost ucise şi 195 rănite sâmbătă de loviturile israeliene în Liban, a anunţat în cursul serii Ministerul Sănătăţii din această ţară.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd