Update articol:

Iveco va furniza 942 de camioane armatei române, primul lot dintr-o comandă de 2.902 de vehicule; contract de peste 1 miliard de lei

Compania Iveco Defence Vehicles, o subsidiară a grupului CNH Industrial N.V., a anunţat marţi că în data de 30 decembrie 2019 a semnat cu Ministerul Apărării Naţionale din România o primă comandă pentru 942 de camioane, parte a unui acord cadru care priveşte livrarea a peste 2.902 de camioane, conform unui comunicat postat pe site-ul CNH Industrial.

Aceste prime 942 de camioane vor fi livrate în decurs de patru ani, începând din 2020.

Ministerul Apărării Naţionale precizează: “Primul contract subsecvent la acordul cadru privind achiziționarea a 2902 platforme de transport pe roți în diverse configurații, echipamente ce vor intra în înzestrarea Armatei României, a fost semnat marți, 31 decembrie 2019, de locțiitorul șefului Departamentului pentru armamente cu reprezentantul operatorului economic IVECO Defence Vehicle SPA din Italia.

Contractul subsecvent nr. 1, în valoare de 1.015.676.538,05 lei, fără TVA, se va derula pe o durată de 4 ani și prevede achiziția unui număr de 942 platforme, furnizorul având obligația ca produsele livrate în baza contractului subsecvent să fie realizate în facilități integrate în industria de profil din România, în conformitate cu Planul de realizare a capabilităților privind nivelul de implicare a industriei naționale în realizarea produselor și asigurarea suportului logistic integrat pe toată durata de viață a acestora.

Totodată, valoarea obligației de compensare asumată de furnizor (offset) este de cel puțin 80% din valoarea, fără T.V.A., a contractului. Capabilitățile privind nivelul de implicare a industriei naționale în realizarea produselor se vor realiza în baza acordului de compensare, ce se va încheia de către IVECO Defence Vehicle SPA Italia cu OCATS (Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială) în baza OuG nr. 189/2002″.

Contractul cadru include patru tipuri de platforme din gama de camioane Iveco Defence Vehicles: 4×4, 6×6, 8×8 şi 8×8 Prime Mover, care vor fi livrate în 16 versiuni diferite, dintre care aproximativ o treime vor fi echipate cu o cabină blindată.

Potrivit companiei, această comandă este o dovadă a derulării cu succes a precedentelor două contracte pentru 57 de camioane în 2015 şi 173 în 2017 şi contribuie la consolidarea relaţiei între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Iveco Defence Vehicles.

Grupul CNH Industrial N.V. este un lider mondial în sectorul bunurilor de capital, regrupând mărci de renume precum Case IH, New Holland Agriculture şi Steyr pentru tractoare şi echipamente agricole, Iveco pentru vehicule comerciale, Iveco Bus şi Heuliez Bus pentru autobuze, Magirus pentru vehicule destinate combaterii incendiilor şi Iveco Defence Vehicles pentru vehicule militare.

BVBStiri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

DAFORA SA (DAFR) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

ROMCAB SA (MCAB) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020