Update articol:

Luca Niculescu: Să menţinem un ritm susţinut al procesului de aderare, în aşa fel încât să intrăm în OCDE

Luca Niculescu/ Sursa foto: Facebook Luca Niculescu/ Sursa foto: Facebook

Cele două volume dedicate procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică reprezintă ocazia de a evidenţia valoarea adăugată a OCDE, “acest al treilea mare obiectiv strategic” al ţării noastre după aderarea la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană, a subliniat joi coordonatorul naţional pentru aderarea României la OCDE, Luca Niculescu, potrivit Agerpres.

Acesta a transmis un mesaj video cu prilejul lansării unei noi lucrări din Seria Caiete Documentare, intitulată “România în OCDE” şi dedicată procesului de aderare la organizaţia internaţională.

“Mă aflu la una dintre audierile OCDE, unul dintre multele examene pe care le avem de trecut în această toamnă, ca să menţinem un ritm susţinut al procesului, în aşa fel încât să intrăm în OCDE, aşa cum ne-am propus. Acest prim volum reprezintă cea mai completă documentare pe care am citit-o vreodată despre ce înseamnă OCDE. Cel de-al doilea volum, selecţia informaţiilor AGERPRES despre OCDE din ultimul sfert de secol, este o ocazie de a vedea public cum a fost reflectat procesul de aderare a noastră, chiar înainte de a fi depusă prima cerere de aderare, în urmă cu 20 de ani. Cele două volume sunt şi o ocazie de a scoate în evidenţă valoarea adăugată a OCDE, acest al treilea mare obiectiv strategic al României, după aderarea la NATO şi la UE. Sunt trecute în revistă complexitatea procesului de aderare, beneficiile acestuia, de la creşterea investiţiilor, îmbunătăţirea calităţii administraţiei, dialogul pe teme de interes comun cu state democratice dezvoltate din întreaga lume, posibilitatea de a participa la redactarea unor politici şi standarde cu impact global şi multe altele”, a punctat Luca Niculescu.

Editura Club România a lansat joi, la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, cel de-al nouălea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat “România în OCDE”.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (03/10/2025)

Anunt privind selectia membrilor Directoratului - CEO si CFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/10/2025)

Convocare AGAE in data de 12/13.11.2025

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media