Ucraina are nevoie urgentă de noi fonduri din partea aliaţilor săi pentru a grăbi achiziţionarea unor noi sisteme antiaeriene americane Patriot şi de noi rachete interceptoare pentru aceste sisteme, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la o conferinţă de presă comună la Kiev cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Preşedintele ucrainean a subliniat că unele dintre ţările aflate înaintea Ucrainei pe lista de aşteptare pentru cumpărarea unor sisteme Patriot i-au cedat locul ţării sale, dar aceasta are nevoie de bani pentru a le obţine.
“Se poate sări peste rând dacă este plătit contractul. Aşadar, trebuie să facem tot posibilul pentru a-l plăti. Altfel, sistemele şi rachetele vor sosi abia în 2030”, a explicat Zelenski, care în urmă cu câteva zile i-a trimis preşedintelui american Donald Trump o scrisoare în care i-a cerut acestuia sprijin suplimentar la capitolul baterii antiaeriene şi rachete interceptoare pentru a proteja Ucraina în faţa salvelor de rachete şi drone ruseşti.
Zelenski nu a oferit detalii despre numărul sistemelor Patriot din potenţialul contract la care s-a referit şi nici nu a precizat suma de bani de care are nevoie Ucraina.
Totuşi, el a menţionat că şase dintre ţările care susţin Ucraina în războiul cu Rusia – pe care de asemenea nu le-a precizat – au confirmat miercuri că vor contribui cu fonduri noi la aşa-numitul program PURL (“Lista de Necesităţi Prioritare pentru Ucraina”), prin care ţări europene membre ale NATO şi Canada cumpără din SUA arme şi muniţii pentru Ucraina, cum ar fi de pildă rachetele PAC-3 pentru sistemele Patriot, după ce Trump a refuzat să mai ofere Kievului ajutor militar gratuit.
La rândul său, secretarul general al NATO a declarat la conferinţa de presă că rachetele Patriot continuă să sosească în Ucraina “în fiecare zi şi în fiecare săptămână”, în ciuda faptului că disponibilitatea lor a scăzut semnificativ în urma războiului declanşat de SUA şi Israel împotriva Iranului.