Update articol:

Respectarea frontierelor se aplică “tuturor ţărilor”, avertizează cancelarul german Scholz

Olaf Scholz Olaf Scholz / Sursa foto: facebook.com/olafscholz
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă “tuturor ţărilor, fie că sunt din est sau din vest”, să respecte graniţele internaţionale, subliniind că “nicio ţară nu este curtea din spate a alteia”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt în est sau în vest (…) fie că este vorba de o ţară mică sau de o ţară foarte mare şi foarte puternică”, a declarat cancelarul german în faţa Partidul Social-Democrat (SPD) la Berlin, cu câteva zile înainte de învestirea lui Donald Trump.

Cancelarul Olaf Scholz l-a avertizat direct pe miliardarul republican săptămâna aceasta după declaraţiile ameninţătoare ale acestuia cu privire la Groenlanda, Panama şi Canada.

Referirea la scopurile expansioniste ale lui Donald Trump a fost transparentă sâmbătă, chiar dacă nu a menţionat numele viitorului preşedinte american. El a denunţat, de asemenea, “războiul de agresiune nemilos al Rusiei” împotriva Ucrainei.

“Inviolabilitatea frontierelor este un principiu central al dreptului internaţional. Nicio ţară nu este curtea din spate a alteia. Nicio ţară mică nu ar trebui să se teamă de vecinii săi mari. Aceasta este în centrul a ceea ce numim valorile occidentale”, a spus, de asemenea, liderul german la un congres SPD la Berlin organizat în vederea alegerilor legislative care vor avea loc la 23 februarie în Germania.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie