Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că discuţiile purtate, vineri, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au vizat priorităţile cheie ale României, menţionând între acestea accelerarea PNRR, reducerea deficitului bugetar fără creşterea TVA şi securitatea electorală.
“Discuţii importante astăzi cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre priorităţile cheie ale României: accelerarea PNRR – asigurarea absorbţiei eficiente a fondurilor şi solicitarea unei prelungiri pentru proiecte majore. Reducerea deficitului bugetar fără creşterea TVA – accent pe digitalizare şi colectare de taxe. Securitate electorală – combaterea dezinformării şi a ameninţărilor cibernetice”, a transmis Marcel Ciolacu, vineri, într-o postare pe X, potrivit Agerpres.
Premierul a menţionat că discuţiile au avut ca subiect şi “rolul Europei în negocierile de pace”, subliniind că “România trebuie să fie la masă!”.
“O Uniune Europeană puternică înseamnă o Românie mai puternică! Mai puternici împreună, UE şi România”, a conchis Ciolacu.