Update articol:

Ministrul francez de externe în vizită la Beijing pentru a discuta despre comerţ şi războiul din Ucraina

Jean-Noël Barrot/ Sursa foto: democrats.eu

Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot se va întâlni joi la Beijing cu omologul său Wang Yi pentru a discuta în special despre războiul din Ucraina şi tensiunile comerciale dintre China şi Uniunea Europeană, transmite AFP.

China şi-a exprimat speranţa că vizita şefului diplomaţiei franceze va permite celor două ţări să aprofundeze cooperarea bilaterală într-o lume care se confruntă cu “turbulenţe şi transformări”.

Beijingul a mai afirmat că cele două părţi vor discuta despre modalităţile de a “rezista împreună unilateralismului şi resurgenţei legii junglei”, referindu-se la întoarcerea preşedintelui american Donald Trump la Casa Albă în ianuarie.

Parisul, la rândul său, a făcut cunoscut că discuţiile se vor concentra asupra soluţionării conflictului ruso-ucrainean, precum şi asupra Orientului Mijlociu şi tensiunilor comerciale dintre China şi Uniunea Europeană.

Franţa şi China au căutat să-şi întărească legăturile în ultimii ani, dar Parisul a interpelat Beijingul şi despre legăturile sale cu Moscova, care s-au consolidat de la declanşarea războiului din Ucraina. China nu a condamnat niciodată invazia rusă.

Conform programului său, Jean-Noël Barrot şi-a început ziua cu o vizită la Universitatea de limbi şi culturi din Beijing şi urma să se întâlnească cu Wang Yi de la 10.30 a.m. (02.30 GMT).

El urmează să se întâlnească după-amiază cu un alt responsabil chinez cu rang înalt, al cărui nume nu a fost făcut public.

Ministrul francez se va deplasa apoi la Shanghai, unde urmează să inaugureze vineri o fabrică de producţie de hidrogen construită de grupul francez Air Liquide şi să participe la un forum de afaceri franco-chinez. (Agerpres)

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S1 2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Amendament - raport conf. art. 108 din Legea 24/2017 (R)

PROMATERIS S.A. (PPL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru S1 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - EFSA-TEL

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (31/07/2025)

Majorare capital social certificat inregistrare ASF