Update articol:

Ucraina este “pregătită” pentru noi negocieri, cu anumite condiții

ucraina

Ucraina s-a declarat joi “pregătită” să participe la noile discuții propuse de Rusia la Istanbul, luni, dar a cerut Moscovei să îi transmită un document care să detalieze condițiile sale pentru o pace durabilă, notează AFP, potrivit Agerpres.

Sub presiunea americană, cele două țări au organizat o rundă de negocieri la Istanbul pe 16 mai pentru a pune capăt conflictului declanșat de asaltul rusesc din februarie 2022. Dar acestea nu s-au soldat cu succes, iar Rusia a propus o a doua rundă.

“Ucraina este pregătită să participe la următoarea reuniune, dar dorim să ne angajăm în discuții constructive”, a reacționat joi șeful biroului prezidențial ucrainean, Andrii Iermak.

Ucraina cere ca Rusia să îi transmită, înainte de această reuniune, “memorandumul” pe care îl pregătește și care ar trebui să expună condițiile sale pentru a se ajunge la un acord de pace durabil.

Andrii Iermak a reiterat că este “important” ca Kievul să primească acest document și că Rusia a avut “suficient timp” pentru a face acest lucru.

Potrivit acestuia, partea rusă a primit un text care detaliază poziția Ucrainei.

Joi mai devreme, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins această “cerință”.

El a afirmat că Rusia nu a primit “niciun răspuns” din partea Ucrainei cu privire la participarea sa.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat acest lucru ca fiind o nouă “manevră” a Rusiei, acuzând-o că depune toate eforturile pentru a face negocierile “lipsite de sens”.

BVB | Știri BVB
SINTEZA S.A. (STZ) (06/02/2026)

Demisia unui membru al Consiliului de Administratie

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (06/02/2026)

Estimare Buget de Venituri si Cheltuieli 2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (06/02/2026)

Anunt inchidere anticipata oferta publica primara initiala de vanzare de actiuni emise de societatea Electro-Alfa International SA Botosani