Update articol:

Zelenski cere să nu se manifeste “slăbiciune” faţă de Putin

Zelenski cere să nu se manifeste “slăbiciune” faţă de Putin
 - poza 1
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cerut miercuri să nu se manifeste “slăbiciune” faţă de Vladimir Putin, în urma unei convorbiri telefonice între preşedintele rus şi Donald Trump, în cursul căreia primul a avertizat cu o “ripostă” la recentele atacuri ucrainene, relatează AFP, potrivit Agepres.

“Dacă lumea reacţionează slab la ameninţările lui Putin, el interpretează acest lucru ca pe o dorinţă de a închide ochii la acţiunile sale. Când nu simte nici forţă, nici presiune, ci mai degrabă slăbiciune, el comite întotdeauna noi crime”, a declarat Zelenski pe platforma X. “Dacă cei puternici nu-l opresc pe Putin, aceasta înseamnă că împărtăşesc responsabilitatea”, a adăugat el.

Preşedintele american, Donald Trump, a vorbit miercuri la telefon cu preşedintele rus, Vladimir Putin, despre Ucraina şi Iran. După convorbirea ce a durat mai mult de o oră, Trump a scris pe reţeaua Truth Social că nu vede nicio şansă pentru o rezolvare imediată a războiului din Ucraina.

“Tocmai am terminat de vorbit, la telefon, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Convorbirea a durat aproximativ o oră şi 15 minute. Am discutat despre atacul Ucrainei asupra avioanelor ruseşti de la sol, precum şi despre diverse alte atacuri care au avut loc de ambele părţi. A fost o conversaţie bună, dar nu o conversaţie care va duce la pace imediată”, a relevat Trump.

Potrivit postării liderului american, Putin i-a spus lui Trump că Rusia va trebui să răspundă la aceste atacuri.

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGOA si AGEA din 29.04.2026

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGA O & E din data de 29/30.04.2026

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGOA din 28 aprilie 2026

UZTEL S.A. (UZT) (22/04/2026)

Convocare AGA Anuala 28/29.05.2026

Turbo Long Certificates on Impact Developer & Constractor SA (RBIMPTL8) (22/04/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 12:56 - solicitare Raiffeisen Bank International