Update articol:

Ministerul Energiei: Centrala hidroelectrică Bretea pusă în funcţiune, după o investiție de 197 milioane lei a Hidroelectrica

Centrala hidroelectrică Bretea a parcurs cu succes etapele de punere în funcţiune, 
autorizare și licenţiere, potrivit unui comunicat postat de Ministerul Energiei.

CHE Bretea, realizată în zona Hațeg, pe râul Strei, sectorul Subcetate a obținut licențierea și a intrat în producție din această vară.

Investiţia în valoare de peste 197 milioane lei, făcută din surse proprii ale companiei Hidroelectrica, aduce în sistemul energetic naţional un plus de aproximativ 33 GWh/an, potrivit comunicatului. Electricitatea este produsă de două turbine Kaplan, având o putere instalată de 6.282 MW fiecare.

Compania Hidroelectrica va continua investițiile în această zonă, prin procesul de deschidere a documentației inițiale a licitației pentru retehnologizarea de importanță majoră de la Vidraru.

CHE Bretea este un demers 100% românesc: proiectantul general este ISPH Bucureşti, lucrările la centrala hidroelectrică au fost realizate de Hidroconstrucţia SA Bucureşti prin Sucursala Râul Mare Haţeg, iar montajul echipamentelor furnizate UCM Reşiţa a fost asigurat de Energomontaj SA Bucureşti, a transmis Ministerul.

Obiectivul de investiţii AHE Strei, din care face parte CHE Bretea, a fost gândit pentru valorificarea potenţialului hidroenergetic al cursului inferior al râului Strei, prin realizarea de hidrocentrale cu o putere instalată totală de 84.25 MW şi o producţie de energie electrică, de 164.52 Mwh. Amenajarea hidroenergetică a râului Strei constă în realizarea a trei baraje şi şapte hidrocentrale care asigură regularizarea debitului râului Strei pe o lungime de 32,5 km.

BVB | Știri BVB

UniCredit Bank Bonds 2027 (UCB27) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania

UniCredit Bank bonds (UCB28) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania

UniCredit Bank S.A. (UCB29) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania