CEO-ul OpenAI, Sam Altman, a respins declaraţiile lui Elon Musk, care a avertizat că parteneriatul dintre OpenAI şi Microsoft ar putea pune în pericol chiar gigantul din Redmond, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Reacţia vine după ce Microsoft a anunţat integrarea noii versiuni GPT-5 în produsele sale, inclusiv Microsoft 365 Copilot, GitHub Copilot şi Azure AI Foundry.
Musk a reacţionat imediat pe X (fostul Twitter), scriind: ”OpenAI o să mănânce Microsoft de viu.”
CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, a preferat un ton conciliant: ”Oamenii încearcă de 50 de ani şi asta e partea frumoasă! În fiecare zi înveţi ceva nou, inovezi, colaborezi şi concurezi.”
Nadella a felicitat totodată şi chatbotul Grok 4, dezvoltat de Musk, menţionând că este deja disponibil în versiune limitată pe Azure.
Întrebat despre comentariile lui Musk, Altman a declarat vineri la CNBC: ”Ştiţi, nu mă gândesc prea mult la el. Am impresia că doar stă pe X toată ziua şi scrie cum OpenAI e groaznic, cum modelele noastre sunt proaste şi cum nu suntem o companie serioasă”.
Rivalitatea dintre cei doi datează din 2015, când au cofondat OpenAI ca laborator nonprofit pentru cercetare în domeniul inteligenţei artificiale. Ulterior, Altman a transformat proiectul într-o companie orientată spre profit, susţinută masiv de Microsoft, ceea ce l-a nemulţumit pe Musk.
Acesta a dat în judecată compania (proces retras ulterior), acuzând o abatere de la misiunea iniţială.
Într-un alt episod tensionat, Musk a condus un consorţiu care a oferit 97,4 miliarde de dolari pentru a prelua controlul organizaţiei-mamă a OpenAI. Răspunsul lui Altman?
”Nu, mulţumesc, dar dacă vrei, noi putem cumpăra Twitter cu 9,74 miliarde.”
OpenAI a refuzat până acum să comenteze pe larg disputa, însă Altman a sugerat că propunerea lui Musk ar fi fost o încercare de ”a încetini un competitor.”