Update articol:

Guvern: SGG publică procedura de achiziţie pentru servicii de expert independent în vederea selecţiei conducerii AMEPIP

Secretariatul General al Guvernului (SGG) a demarat procesul de selecţie pentru ocuparea unui post de preşedinte şi a două posturi de vicepreşedinţi ai Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), pentru un mandat de 4 ani, informează Guvernul.

Conform prevederilor HG nr. 617 din 27 iulie 2023 privind organizarea şi funcţionarea AMEPIP, Comisia de selecţie şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt asistate în activitatea lor de un expert independent, specializat în recrutarea resurselor umane, care trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la articolul 2 punctul 28 din OUG nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 187/2023.

“În perioada 25 iulie – 8 august 2025 s-a desfăşurat procedura de achiziţie pentru selectarea expertului independent care va sprijini activitatea celor două Comisii. În perioada menţionată a fost depusă o singură ofertă care nu a îndeplinit condiţiile prevăzute în caietul de sarcini şi aceasta a fost considerată neconformă. Astfel, la data de 11.08.2025, s-a decis reluarea procedurii de achiziţie pentru serviciile expertului independent care va sprijini Comisia de selecţie. Documentaţia aferentă achiziţiei a fost încărcată în SEAP, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 20.08.2025 “, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Secretariatul General al Guvernului invită toţi operatorii economici interesaţi şi care îndeplinesc cerinţele să participe la procedură, în scopul asigurării unei asistenţe specializate de cea mai înaltă calitate, conform informării.

Documentaţia este disponibilă la adresa https://e-licitatie.ro/pub/notices/adv-notices/view/100665977 .

 

BVB | Știri BVB

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (12/08/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 04.08.2025 - 08.08.2025

Premier Energy PLC (PE) (12/08/2025)

Actualizare privind operatiunile din Republica Moldova

SIMTEL TEAM (SMTL) (12/08/2025)

Detalii teleconferinta rezultate financiare S1 2025