Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO şi că se află în consultări continue cu aliaţii pentru a consolida apărarea aeriană a Poloniei, după ce în cursul nopţii au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian al ţării, potrivit news.ro.
Premierul Tusk a spus că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez peste noapte şi că o mare parte din drone au zburat din Belarus. Este probabil ca patru drone să fi fost doborâte, a menţionat el. Ultima dronă a fost doborâtă la ora 6:45 a.m. (07.45, ora României), a precizat Donald Tusk.
Un purtător de cuvânt al NATO a confirmat că este pentru prima dată când avioanele NATO au intervenit împotriva unor potenţiale ameninţări în spaţiul aerian aliat.
„Faptul că aceste drone, care reprezentau o ameninţare la adresa securităţii, au fost doborâte schimbă situaţia politică. Prin urmare, consultările cu aliaţii au luat forma unei solicitări oficiale de activare a articolului 4 din tratatul NATO”, a anunţat Tusk.
Articolul 4 prevede că membrii NATO se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăruia dintre ei, teritoriul, independenţa politică sau securitatea oricăruia dintre ei este ameninţată, precizează Reuters. În conformitate cu articolul 4, discuţiile din cadrul Consiliului Atlanticului de Nord, principalul organism de decizie politică al NATO, ar putea conduce la o formă de decizie sau acţiune comună.
Prim-ministrul polonez a mai spus că Polonia are nevoie de mai mult decât expresii de solidaritate şi de mai mult sprijin din partea aliaţilor.