Update articol:

Nicușor Dan: Avem o rată a inflației care se va duce spre 10%, asta înseamnă că oamenii vor cumpăra cu 10% mai puțin; dar ignorarea deficitului ar fi făcut ca piețele financiare să nu mai vrea să împrumute România  și inflația ar fi fost și mai mare

Nicuşor Dan Nicuşor Dan/ Sursa foto: Facebook

Avem o rată a inflației care se va duce spre 10%, asta înseamnă că oamenii vor cumpăra cu 10% mai puțin; dar ignorarea deficitului ar fi făcut ca piețele financiare să nu mai vrea să împrumute România  și inflația ar fi fost și mai mare, a declarat președintele Nicușor Dan. 

Acesta a admis luni seara că ar fi procedat altfel în cazul unor măsuri adoptate de Guvern, dar a evidențiat faptul că membrii coaliției de guvernare au reușit să se armonizeze.

‘Avem o coaliție care a trecut niște pachete de măsuri. Bineînțeles că sunt oameni care vorbesc unii împotriva altora, dar, una peste alta, până în acest moment, dacă ne uităm la rezultatele acestei coaliții, vedem că ea a reușit să se armonizeze pe niște pachete de măsuri care evident că nu sunt perfecte. Evident că multe dintre ele, în opinia mea, se puteau face altfel. Dar s-au subsumat acestui obiectiv de a nu permite un derapaj al deficitului care să ne ducă într-o spirală periculoasă’, a declarat Nicușor Dan, la Antena 3.

El a menționat că ar fi procedat ‘altfel’ în cazul unor măsuri, dar nu a dorit să ofere detalii, pentru a nu se interpreta că s-ar afla într-o polemică cu Guvernul.

‘În momentul acesta deja sunt foarte multe dispute și nu mai vreau să adaug și eu o dispută la asta. Vreau să spun două lucruri. Unu – era nevoie să se ia niște măsuri într-un timp scurt. Și atunci le iei cum poți. Doi – ele erau, în ansamblul lor, necesare, pentru că altfel era și mai rău, adică inflația ar fi fost și mai mare decât e acum. Trei – se vede capătul tunelului, care e finalul lui 2026. În 2026, în sfârșit, o să stabilizăm deficitul. O se ne împrumutăm mai ieftin. În 2026 o să intrăm în OECD și asta înseamnă că România o să fie atractivă pentru firme care să vină să investească. În 2027 o să începem să extragem gaz din Marea Neagră și o să fim foarte interesanți din punct de vedere energetic și al industriilor care se bazează pe asta. În 2028, în sfârșit, o să terminăm autostrada care leagă portul Constanța de vestul Europei’, a spus el, potrivit Agerpres.

Președintele a afirmat că inflația va afecta puterea de cumpărare a populației, dar că ignorarea deficitului ar fi generat o inflație și mai mare.

‘Faptul că avem o rată a inflației care se va duce spre 10% înseamnă că oamenii vor cumpăra cu 10% mai puțin. Și asta este important. Dar trebuie spus că nu prea era alternativă la chestiunea aceasta. Adică ignorarea deficitului ar fi făcut ca piețele financiare să nu mai vrea să împrumute România și ca inflația să fi fost și mai mare’, a explicat Nicușor Dan.

Întrebat dacă îl deranjează faptul că Ilie Bolojan nu i-a respectat punctul de vedere privind TVA și pensionarea magistraților, Nicușor Dan a declarat că într-un astfel de context ‘nu mai e loc de umori personale’.

‘Când suntem în poziția asta, nu mai e loc de umori personale. Și cred că trebuie să avem un echilibru și un calcul pe termen mediu și lung cu ce înseamnă fiecare din deciziile pe care le-am fi luat. (…) Da, (TVA – n.r.) a fost parte din înțelegerea pe care am avut-o când s-a format Guvernul. După care am avut o discuție în care, în fine, pe niște calcule… cu unele am fost, cu unele n-am fost de acord, dar Guvernul a spus ‘numai așa putem’, spunând că are alte date față de cele pe care le avuseserăm când am avut înțelegerea. Una peste alta, niciodată în politică oamenii nu vor fi complet aliniați. Totul este ca, în deciziile pe care le iei, să te gândești la consecințe pe termen scurt, mediu și lung’, a spus el.

Întrebat dacă îl ‘enervează’ Ilie Bolojan, președintele a replicat că nu are voie să se enerveze și că nu regretă că l-a numit pe acesta în funcția de premier.

‘Nu am voie să mă enervez. (…) Nu, nu (regret – n.r.). Am făcut ceea ce am spus în campanie. În campanie, dacă vă aduceți aminte, am spus că mi se pare o alegere potrivită și asta am făcut, inclusiv, ca să vă spun ceea ce cumva este cunoscut în spațiul public, a fost o așteptare din partea tuturor partidelor participante la această coaliție’, a precizat el.