Update articol:

Nicuşor Dan: Există zone de mare corupţie care nu sunt atacate de DNA

Nicusor Dan

Există zone de mare corupţie care nu sunt “atacate” de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), a afirmat, luni, preşedintele Nicuşor Dan

“Dacă vorbim de DNA, vedem că există zone de mare corupţie care nu sunt atacate, zona imobiliară, de exemplu, deşi nu e cea mai importantă, sau zona de evaziune fiscală sau zona de defrişări”, a spus şeful statului la Antena 3.

El a adăugat, în context, privind domeniul imobiliar, că “atâta timp cât un arhitect şef a semnat 100 de autorizaţii ilegale, în acelaşi fel poţi să-ţi dai seama că e un fenomen de corupţie”.

“Pe DNA, cumva, evaluarea globală generală e mai simplă – e o mare corupţie care n-a fost deranjată. În ceea ce priveşte Parchetul General, aici e mai puţin mai dificil, pentru că în special când alte instituţii ale statului nu funcţionează – să zicem Protecţia Consumatorului, prefecţii – toată lumea este tentată: orice nemulţumire are în societate, să facă o plângere penală şi atunci noi avem 2.500 de procurori care se confruntă cu două milioane de plângeri penale în fiecare an şi atunci ceea ce ar trebui să facă Procurorul General ar trebui să dea nişte scheme de abordare a acestor dosare, astfel încât cele repetitive să fie cumva tratate uniform şi în felul ăsta câştigăm timp”, a arătat Nicuşor Dan.