O întâlnire între ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi secretarul de stat american Marco Rubio este în desfăşurare miercuri în marja Adunării Generale a ONU la New York, la o zi după o surprinzătoare schimbare de poziţie a preşedintelui american Donald Trump, care, contrar a ceea ce a afirmat până în prezent, a sugerat că Ucraina poate recuceri toate teritoriile ocupate de Rusia, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Lavrov şi Rubio nu au dat nicio declaraţie presei înaintea acestei întâlniri, care se desfăşoară într-un hotel din New York.
Mai devreme miercuri, în discursul susţinut la tribuna ONU, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a manifestat satisfacţia faţă de schimbarea radicală de poziţie a preşedintelui american Donald Trump după o discuţie avută marţi cu acesta la New York.
Într-un mesaj postat pe social media după această discuţie, Trump a susţinut că “Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, se află în poziţia de a lupta şi de a recupera toată Ucraina în forma sa originală”. O poziţie în contradicţie cu cea prin care, în februarie, preşedintele american îl certa pe Zelenski în Biroul Oval că nu face pace cu Rusia, avertizându-l că nu are cărţi de negociere şi nici suficiente trupe pentru a continua războiul.
Mesajul transmis marţi de Trump încurajează Ucraina, dar fără a angaja sprijinul SUA, şi le transmite indirect europenilor că trebuie să contribuie cu mai mulţi bani la ajutorul economic şi militar pentru Ucraina, în special prin cumpărarea de arme americane, remarcă mai mulţi comentatori citaţi de Reuters.
Seria de întâlniri la nivel înalt impulsionată de Trump după un summit avut cu omologul său rus Vladimir Putin în Alaska pe 15 august nu a condus la rezultate pentru o perspectivă de încetare a războiului ruso-ucrainean, întrucât Rusia este preocupată în primul rând de chestiunile teritoriale, în timp ce Kievul şi aliaţii săi europeni sunt preocupaţi de garanţiile de securitate pentru Ucraina.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski respinge orice cedare de teritorii către Rusia, care, de partea sa, respinge orice desfăşurare de trupe din ţările NATO ca garanţie de securitate pentru Ucraina, iar aliaţii europeni ai acesteia din urmă o asigură în continuare de tot sprijinul dacă va continua războiul.
Trump a cerut marţi, în discursul susţinut la Adunarea Generală a ONU, ca ţările europene să înceteze să mai cumpere gaze şi petrol din Rusia, el sperând că l-ar putea forţa astfel pe Putin să înceteze războiul în Ucraina.