Doru Dudaș, CCF: Măsurile de forță ale ANAF, controlul fiscal și executarea silită, sunt orientate într-o proporție mult prea mare către contribuabilii de bună credință

Măsurile de forță ale ANAF, controlul fiscal și executarea silită, sunt orientate într-o proporție mult prea mare către contribuabilii de bună credință care alimentează cca. 96,5% din veniturile fiscale ale bugetului României, adică tocmai spre cei care declară și plătesc voluntar obligațiile fiscale, pentru că ei sunt la îndemână, la vedere – Doru Dudaș, fost vicepreședinte ANAF și director general în Ministerul Finanțelor, actual președinte al Comitetului fiscal CCF.

“Din totalul veniturilor fiscale colectate de ANAF, Statul obține 95,5% prin conformarea voluntară a contribuabililor. Dacă luăm în calcul și faptul că sumele încasate printr-o eșalonare la plată reprezintă tot o conformare voluntară – întrucât eșalonarea este solicitată de contribuabil atunci când se află în situații financiare mai dificile și nu poate achita la scadență sau când i-a intervenit un eveniment nedorit, de exemplu i-a venit Fiscul și a stabilit o diferență de plată foarte mare pe care nu o poate suporta imediat sau un client important a intrat în insolvență și nu mai poate încasa facturile – procentul este de aproximativ 96,5% din totalul veniturilor fiscale colectate de ANAF în execuția bugetului general consolidat”, a declarat el, la conferința Repere Vechi și Noi în Managementul și Fiscalitatea Entităților, organizat de Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia în 9 octombrie, potrivit unei postări, facute de CCF pe Facebook.

Potrivit domniei sale, executarea silită contribuie cu aproximativ 2,5% din totalul veniturilor colectate la nivelul administrației fiscale: “Aici însă este luat în considerare tot ceea ce Codul de procedură fiscală definește ca fiind venituri din executare silită, adică inclusiv cele încasate după comunicarea unei simple somații de plată, adică tot printr-o plată făcută de contribuabil, nu o executare propriu-zisă.

Toate formele de control fiscal aduc în mod direct sub 1%, chiar semnificativ sub acest procent din totalul veniturilor execuției bugetului general consolidat. În procedurile de insolvență se încasează sume ce reprezintă tot sub 1% din execuția anuală a veniturilor fiscale. Aceste două categorii sunt practic cam 0,5% fiecare.”

Făcând această analiză a veniturilor fiscale ale bugetului în funcție de procedura de administrare fiscală în urma căreia acestea se colectează, în care am folosit cifre relative medii ale ultimilor cinci ani, într-o primă abordare putem concluziona că bugetul se colectează singur într-o foarte mare proporție, dacă am vrea să fim aspri cu administrația fiscală, a subliniat Doru Dudaș: “Avem o ineficiență, aparentă cel puțin, a proceselor de forță: controlul fiscal și executarea silită.

Aceste procese de forță, de foarte multe ori, sunt făcute fie disproporționat în raport cu scopul și efectul bugetar obținut, fie sunt aplicate acolo nu ar fi cazul, adică tot la contribuabilii aceia care aduc 96,5% din veniturile fiscale, adică la cei care plătesc voluntar pentru că, mai simplist spus, ei sunt la îndemâna administrației fiscale, sunt „la vedere” și astfel devin mai ușor de abordat.

Pe de altă parte, costurile de conformare cele mai semnificative sunt induse tocmai de aceste procese de forță: controlul și executarea silită, iar atunci ne facem o idee și mai clară cu privire la eficiența lor redusă.

Schimbarea de abordare pe care ar trebui să o avem în mod logic, pornind de la aceste cifre, ar fi după parerea mea următoarea: pentru contribuabilii care în general declară și plătesc voluntar să intervenim cu măsuri, cu procese de stimulare a acestei conformări, care să-i ajute, nu cu procese de forță pentru că aceștia sunt cei care vor să plătească, dar au nevoie să știe foarte clar cât, când și cum să plătească.

Este nevoie de o cooperare mult mai transparentă cu aceștia tocmai pentru că vor să plătească.

Apreciez că o astfel de abordare ar fi binevenită și ar produce efecte pozitive în creșterea conformării fiscale voluntare. Altfel, acesti oameni, contribuabilii buni, au impresia că sunt vânați pentru orice greșeală pot să facă la un moment dat, iar aceste greseli sunt interpretate și răstălmăcite de Fisc, punându-i într-o ipostază de mari evazioniști prin măsurile disproporționate luate împotriva lor.

În opinia mea, nu ei sunt problema neconformării fiscale în Romania. Pe ei trebuie să-i abordăm prin discuții transparente, să cooperăm cu ei pentru a vedea dacă au înțeles corect legea, au greșit sau nu, dacă trebuie să rectifice o declarație fiscală și să plătească ceva în plus. Pentru această categorie de contribuabili, consultanții fiscali pot fi de un real ajutor pentru administrația fiscală, așa cum am mai explicat în mai multe rânduri.

ANAF a început să trimită, în ultima perioadă, notificări de conformare unde semnalează contribuabilului posibile greseli: <vezi că ai cumpărat cantități însemnate de produse cosmetice, îmbrăcăminte și obiecte de lux, băuturi, etc. și acestea nu au legătură cu obiectul tău de activitate. Verifică singur dacă ai de rectificat o declarație fiscală, decontul de TVA pentru perioada în care ai cumpărat aceste bunuri care nu sunt destinate pentru activitatea desfășurată de societate sau de tine în calitate de contribuabil, ci sunt de uz strict personal>.

Consider că e o metodă bună de creștere a conformării voluntare, e un bun început al ANAF de a valorifica informațiile pe care le deține prin digitalizare, pentru a pune în vedere contribuabilului că ar fi putut greși pe undeva.

Acest instrument de care vorbim doar la nivel de obiectiv prioritar de mai bine de 15 ani în administrația fiscală, digitalizarea si produsul ei firesc, analiza de risc, trebuie în sfârșit să producă efecte pozitive în conformarea fiscală, altfel nu avem nicio șansă!

Analiza de risc generalizată în toate procesele de administrare fiscală ne poate conduce exact acolo unde există o problemă reală de neconformare și nu acolo unde hotărăște un inspector sau șeful lui pentru că așa vrea el sau pentru că are impresia că la un contribuabil mare, cu o cifră de afaceri mare, trebuie să găsim ceva pe acolo, să dăm o amendă iar asta ar fi suficient.

Această apreciere subiectivă și discreționară e o „metodă” de acum 30 de ani și ar trebui să nu se mai utilizeze de multa vreme.

Din păcate, toate aceste surse de informații colosale care acum sunt la dispoziția Fiscului, prin efortul de digitalizare fiscală impus prin lege contribuabililor, care au fost obligați să implementeze pe cheltuiala lor toate „E – urile” necesare sau nenecesare, nu au reușit să fie concretizeze într-o analiză de risc la nivel central al ANAF, făcută cu profesionalism, și care să ne dea rezultate efective majore privind programarea acțiunilor de control, fie că e vorba de antifraudă, inspecție fiscală sau verificarea situației fiscale personale ori verificarea documentară.

În acest context, al cheltuielilor de conformare, trebuie să remarcăm o situație interesantă sau chiar ciudată în privința bugetului pe anul 2025: potrivit bugetului propriu al ANAF, publicat pe site-ul instituției, cheltuielile anuale totale de funcționare ale agenției (bunuri, servicii, personal), sunt în sumă de cca. 100 milioane euro/an, iar pe de altă parte, ANAF este răspunzător de execuția bugetară a veniturilor fiscale ale României în valoare de cca. 100 MILIARDE euro/an!

Deci întreaga cheltuială făcută de stat cu funcționarea ANAF reprezintă doar 0,1% din suma ce este răspunzător să o colecteze!

Apreciez că nu este corect, indiferent de dificultățile bugetare în care ne aflăm, să avem pretenții ca ANAF să lucreze la un nivel de performanță foarte ridicat, să crească într-o perioadă foarte scurtă nivelul de conformare fiscală pentru ca România să ajungă rapid la un grad de colectare în PIB cât mai aproape de media UE, dacă-i stabilim un astfel de buget de cheltuieli în care trebuie să se încadreze!

Mă îngrijorează cum va arata bugetul de cheltuieli al ANAF pe 2026, având în vedere că suntem într-o perioadă în care discutăm foarte mult despre – cât și de unde trebui tăiate cheltuieli. Hai să judecăm de trei ori până să tăiem o dată, așa cum se spune că ar face ardelenii, altfel riscăm să ne tăiem craca de sub picioare, care e oricum foarte șubredă și stă să se rupă singură…”