Senatorul de centru-dreapta Rodrigo Paz a câștigat duminică al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Bolivia, învingându-l pe rivalul său de dreapta Jorge ‘Tuto’ Quiroga, într-o țară pradă unei crize economice profunde după două decenii de guverne de stânga, potrivit Agerpres.
Dat perdant în ultimele sondaje, Rodrigo Paz a primit 54,6% din voturi, după numărarea a 97,8% din voturi, a anunțat Tribunalul Suprem Electoral. Adversarul său a obținut 45,4% din voturi.
La anunțul rezultatelor, străzile din La Paz, care fuseseră practic pustii până atunci, s-au umplut de susținători ai câștigătorului, în sunete de petarde, strigăte de bucurie și cu muzică.
Moștenitor al unei dinastii politice influente, Rodrigo Paz este un om politic moderat care se prezintă drept un om al consensului.
“L-am sunat pe Rodrigo Paz Pereira să-l felicit”, a declarat Jorge ‘Tuto’ Quiroga, recunoscându-și înfrângerea într-un hotel din La Paz. “Aceasta este o numărătoare provizorie, vom aștepta rezultatele oficiale, vom avea procesul-verbal și le vom compara”, a mai adăugat el.
Rodrigo Paz ajunge la putere într-o țară care, sub Evo Morales, a virat foarte mult spre stânga: naționalizarea resurselor energetice, ruptură cu Washingtonul, alianțe cu Venezuela lui Hugo Chavez, Cuba, China, Rusia și chiar Iranul.
Pe 8 noiembrie, Rodrigo Paz îi va urma în funcție nepopularului Luis Arce care a renunțat să mai candideze și va părăsi puterea după un mandat de cinci ani, marcat de cea mai gravă criză economică pe care a trăit-o țara în ultimii 40 de ani.
Scăderea exporturilor de gaze, cauzată de lipsa de investiții, a epuizat rezervele de dolari și a făcut nesustenabilă costisitoarea politică de subvenționare a combustibililor. Lipsită de valută străină pentru a le importa, deficitul de benzină și motorină se agravează, iar prețurile cresc vertiginos.
Inflația anuală depășește în prezent 23%, iar cozile lungi de vehicule așteptând o ipotetică reaprovizionare a benzinăriilor au devenit ceva obișnuit în această țară, aproape de două ori mai mare decât Franța, dar cu 11,3 milioane de locuitori.
Ambii candidați au prezentat politici similare, bazate pe o reducere drastică a cheltuielilor publice – în special a subvențiilor pentru combustibili – și o deschidere mai mare către sectorul privat.
Rodrigo Paz a apărat, însă, un “capitalism pentru toți”, bazat pe descentralizare și rigoare fiscală înainte de orice nouă datorie. Rivalul său, mai radical, a pledat pentru o deschidere completă către piețele internaționale și utilizarea unor noi credite.
Cu toate acestea, el nu va dispune de o majoritate în parlament, ceea ce îl va obliga să formeze alianțe. Ieșit învingător în primul tur în august, el are totuși cel mai mare grup parlamentar, cu 49 de deputați și 16 senatori, în fața lui Jorge Quiroga (39 și 12).