Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de luni, iar schimburile au ajuns la 2,25 miliarde de lei (443,33 milioane de euro), mare parte obligaţiuni ale Ministerului Finanţelor, potrivit Agerpres.
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,15%, până la 21.810,89 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere de 0,13%.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,05%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,68%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în scădere cu 0,06%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,21%.
În schimb, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,73%.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, tranzacţiile însumând 8,1 milioane de lei, urmate de acţiunile Transgaz – cu 4,73 milioane de lei şi de cele ale OMV Petrom – 3,62 milioane de lei.
În acelaşi timp, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+15%), Bittnet Systems Bucureşti (+4,56%) şi Electromagnetica (+3,88%).
Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Societatea de Construcţii Napoca (-13,11%), Comelf (-8,47%) şi Mecanica Fină (-5,15%).