Update articol:

Veniturile trimestriale ale Renault depăşesc estimările, datorită succesului Dacia Bigster

Dacia Bigster Dacia Bigster

Veniturile Renault au crescut peste aşteptări în trimestrul trei din 2025, succesul noilor modele, cum ar fi Dacia Bigster, precum şi evoluţiile bune de la divizia de servicii financiare compensând slăbiciunea constantă a pieţei vehiculelor comerciale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Grupul francez a generat venituri de 11,4 miliarde de euro în perioada iulie-septembrie 2025, o creştere de 6,8% comparativ cu perioada similară din 2024, şi peste estimările analiştilor, de 6,2%.

De asemenea, în trimestrul trei din 2025 vânzările au urcat cu 9,8%, la 529.486 vehicule.

Creşterea veniturilor, care a accelerat de la un avans de 2,5% în trimestrul doi din 2025, este prima sub conducerea noului director general Francois Provost, care a preluat compania în iulie, după plecarea abruptă a predecesorului Luca de Meo la grupul de lux Kering.

“Într-un mediu dificil, continuăm să valorificăm gama noastră de produse convingătoare şi competitive, care cuprinde vehiculele electrice (EV) hibride şi cele alimentate cu motoare cu combustie internă (ICE)”, a afirmat directorul financiar Duncan Minto.

Grupul a confirmat că se aşteaptă acum la o marjă operaţională de aproximativ 6,5% în 2025, comparativ cu prognoza anterioară, de cel puţin 7%, şi un flux de numerar disponibil între 1 – 1,5 miliarde de euro, faţă de un nivel de cel puţin două miliarde de euro anticipat anterior.

BVB | Știri BVB
LION CAPITAL S.A. (LION) (23/10/2025)

Amendament document oferta publica de cumparare actiuni LION aprobat prin decizia ASF nr. 1033/23.10.2025

LION CAPITAL S.A. (LION) (23/10/2025)

Reluare tranzactionare ora 16:20 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 1033/23.10.2025 - aprobare amendament document oferta publica de cumparare actiuni LION

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/10/2025)

Tranzactii intre parti afiliate - ROCA Industry-ROCA Investments