Update articol:

Năsui (USR): Creşterea taxelor a fost o greşeală fatală a Guvernului

Năsui (USR): Creşterea taxelor a fost o greşeală fatală a Guvernului
 - poza 1

Creşterea taxelor a fost o greşeală ”fatală” a Guvernului Bolojan, a atras atenţia joi deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, potrivit căruia creşterea TVA-ului a adus mai puţini bani la stat, în termeni reali, decât anul trecut.

”Taxe mai mari, încasări mai mici. Din păcate, cifrele oficiale pe luna septembrie arată ce v-am spus de luni de zile. Creşterea TVA-ului a adus mai puţini bani la stat, în termeni reali, decât anul trecut. Creşterea încasărilor din TVA este 7,7%, inflaţia de 10%. Asta se întâmplă din cauza la ce se numeşte în economie Curba Laffer. O lecţie grea de economie pe care o învaţă Guvernul pe seama populaţiei. Creşterea taxelor a fost o greşeală fatală a Guvernului Bolojan. A ales calea uşoară pentru Guvern, dar dezastruoasă pentru români”, a scris Năsui pe Facebook.

Potrivit acestuia, taxele mari descurajează activitatea economică, încurajează evaziunea şi sărăcesc populaţia.

”Guvernul crede că, dacă creşte taxele, cresc încasările. Adevărul nu este acesta. Economia nu funcţionează ca o regulă de trei simplă. Dacă dublezi o taxă, nu se dublează automat încasările din ea. Dimpotrivă, peste un anumit nivel s-ar putea să se înjumătăţească. Taxele mari descurajează activitatea economică, încurajează evaziunea şi sărăcesc populaţia. La un anumit nivel de taxare devine nerentabil să munceşti (la alb) şi rentabil să rişti să faci evaziune. Astfel încât statul ajunge să colecteze mai puţin cu taxe mari decât o făcea cu taxe mici. Şi dacă ne uităm pe cifre, fix asta vedem. Taxele mărite de Guvernul Bolojan au scăzut consumul, au crescut evaziunea şi au lovit în întreprinderile care încercau să funcţioneze la alb”, a precizat Năsui.

Acesta este de părere că soluţia nu era creşterea din nou a taxelor.

”Soluţia era să nu mai dea bani în plus la rectificare pentru PNDL/Anghel Saligny, să nu mai dea miliarde pe scheme de afaceri pe banii statului şi să facă tăieri de cheltuieli semnificative la nivel bugetar. Să taie subvenţia pentru partide (care nu a scăzut). Din păcate, niciuna dintre astea nu a avut loc. Nu e timpul pierdut. Creşterile de taxe încă pot fi reversate. Nu ne obligă nimeni să transformăm o criză bugetară într-una economică. Dar pentru asta e nevoie de puţină înţelegere a economiei şi de curaj”, susţine Claudiu Năsui.

BVB | Știri BVB
PREFAB SA (PREH) (30/10/2025)

Convocare AGA O & E 04/05.12.2025

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2025)

Convocare AGAE 4/5 decembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (30/10/2025)

Convocator completat AGA din 20/21 noiembrie 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (30/10/2025)

Notificare BCR - Indice de alocare, alocare si pretul ofertei publice initiale de vanzare actiuni Cris-Tim Family Holding S.A.

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (30/10/2025)

Detalii teleconferinta rezultate T3 2025