Preşedintele chinez Xi Jinping l-a invitat vineri pe premierul canadian Mark Carney să viziteze China, semnalând o dezgheţare a relaţiilor bilaterale tensionate, în timpul unei întâlniri în Coreea de Sud, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Discuţiile dintre preşedintele chinez şi prim-ministrul canadian, care au avut loc în marginea summitului Forumului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Gyeongju, au fost primele dintre liderii celor două ţări din 2017, într-un moment în care China şi Canada, afectate de consecinţele anunţurilor preşedintelui american Donald Trump şi de impactul tarifelor SUA, sunt interesate să îşi consolideze relaţiile bilaterale.
“Vă invităm să vizitaţi din nou China în calitatea de prim-ministru al Canadei”, i-a spus liderul chinez lui Mark Carney, care a răspuns că este “încântat de invitaţia de a veni în China pentru a aprofunda dialogul”.
“Relaţiile sino-canadiene au revenit, recent, pe o tendinţă pozitivă datorită eforturilor comune ale ambelor părţi”, a declarat preşedintele Xi Jinping, conform unei înregistrări. El a adăugat: “China este dispusă să colaboreze cu Canada pentru a readuce relaţiile sino-canadiene pe drumul cel bun”.
Relaţiile dintre Beijing şi Ottawa s-au răcit în 2018 după arestarea în Canada a unui director executiv al companiei chineze Huawei şi reţinerea a doi canadieni de către Beijing sub acuzaţia de spionaj.
În iulie, Mark Carney a anunţat un tarif de 25% pentru mai multe categorii de oţel importate din China. Luna următoare, Beijingul a anunţat că va începe să impună un tarif temporar de 75,8% la importurile de canola canadiană, seminţe oleaginoase utilizate pentru alimente şi biocombustibili.
Însă Canada ar putea încerca acum o apropiere de Beijing pentru a contracara ofensiva tarifară americană care îi ameninţă economia.
Săptămâna aceasta, preşedintele Donald Trump a anunţat o nouă creştere cu 10% a tarifelor la mărfurile canadiene şi a întrerupt negocierile comerciale, deranjat de o reclamă antiprotecţionistă difuzată de provincia Ontario.
“Această lume veche a expansiunii reglementate a comerţului şi a investiţiilor deschise, bazate pe reguli, o lume de care depindea o mare parte din prosperitatea naţiunilor noastre, inclusiv a Canadei, acea lume a dispărut”, a declarat Mark Carney la o reuniune a preşedinţilor directori generali ai APEC din Gyeongju.
Prim-ministrul liberal Canada a vorbit despre ţara sa în termeni de “superputere energetică” şi furnizor major de gaze naturale lichefiate (GNL) pentru Asia.
Joi, la Busan (Coreea de Sud), preşedinţii Xi Jinping şi Donald Trump au convenit să reducă unele tarife americane impuse Chinei în schimbul ridicării restricţiilor la exporturile chinezeşti de pământuri rare şi al creşterii achiziţiilor de soia din SUA. Însă acest acord pare a fi un armistiţiu în războiul comercial care se aşteaptă să continue între cele două mari puteri economice şi care a zguduit economia globală.
În marginea summitului APEC, preşedintele chinez Xi Jinping a avut, de asemenea, vineri primele sale discuţii cu noul prim-ministru al Japoniei, Sanae Takaichi.
Lidera conservatoare, care în trecut a fost o critică vocală a Chinei, şi-a moderat abordarea de la preluarea mandatului în octombrie.
Preşedintele Xi Jinping a indicat că Beijingul este pregătit să colaboreze cu Japonia pentru relaţii bilaterale constructive şi stabile, care să îndeplinească cerinţele unei noi ere, potrivit presei de stat chineze.
În primul său discurs politic, vinerea trecută, premierul nipon a subliniat că dezvoltarea sectorului militar în China, Coreea de Nord şi Rusia “a devenit o preocupare majoră” . Ea s-a angajat să “consolideze în mod fundamental” capacităţile militare ale ţării prin creşterea bugetului apărării la 2% din PIB în anul fiscal curent.
China a replicat că există “îndoieli serioase în rândul vecinilor asiatici ai Japoniei şi al comunităţii internaţionale cu privire la faptul dacă Japonia este cu adevărat angajată într-o postură exclusiv defensivă şi în urmarea căii dezvoltării paşnice”.
Summitul APEC, o organizaţie din care fac parte 21 de ţări din regiune, se desfăşoară vineri şi sâmbătă la Gyeongju, în estul Coreei de Sud.