“Făcând o cercetare, am constatat că un indicator foarte bun pentru compararea bunăstării – PIB/locuitor – ne poziţiona pe noi în ’90, cumva la începutul economiei de piaţă, să spunem, cu 1.644 de dolari pe locuitor şi au trecut 10 ani până în 2000 când am stat pe loc, absolut pe loc, ca un deceniu pierdut., Cu toate astea, cu cei 10 ani de pauză şi urmând ceilalţi 25 de ani, pierduţi, media noastră de creştere anuală ne poziţionează printre primele ţări din lume ca ritm de creştere al PIB/locuitor, fără ca populaţia să fi scăzut statistic măcar, adică cifrele pe care le-am folosit noi. Şi zici ‘Wow, parcă nu ne aşteptam la asta’, că tot timpul aud nemulţumirile noastre vizavi de economia noastră, ce ar fi trebuit să facă. Cum de am crescut atât de repede cu o finanţare atât de mică? Asta este întrebarea. Şi antreprenorii ne întreabă la întâlnirile pe care le avem – toţi ne întreabă acelaşi lucru – totuşi nivelul de trai creşte, vedem în jurul nostru vechea discuţie, dar avem atâtea nemulţumiri şi atâtea neîmpliniri. Şi răspunsul acesta este: da, am crescut. Potenţialul nostru este atât de mare, încât, chiar dacă nu am ales căile cele mai profitabile, uneori cele mai etice, legale, tot ne-am dezvoltat foarte mult”, a susţinut Dănescu, la Conferinţa “Viitorul sistemului financiar în noul context naţional şi global – Riscuri, Oportunităţi şi Ancore”.
Reprezentantul ARB a subliniat că, în România, intermedierea financiară – adică creditele acordate populaţiei şi companiilor raportate la PIB, este cea mai mică din Europa, de aproape 23%, comparativ cu o medie europeană în jur de 77%.
“Problema structurală a finanţării României este că partea bancară a finanţării are două perspective care duc la un paradox, în sensul că băncile rămân principalul finanţator al României. Ca şi active, urcă undeva la 75% din totalul activelor financiare româneşti. În concluzie, băncile sunt principalul finanţator al României în toate componentele sale – stat, populaţie, companii – nu neapărat în ordinea asta, în orice ordine doriţi, dar intermedierea financiară, adică creditele acordate de exemplu populaţiei şi companiilor raportate la PIB, această formă de finanţare este cea mai mică din Europa. Dacă noi avem o intermediere financiară – credite raportate la PIB – de 23% aproximativ, media europeană este undeva la 77%, iar asta arată cumva surprinzător chiar pentru economiştii cu experienţă că vizavi de cultura pe care o avem, mesajele care sunt date uneori chiar de către reprezentanţii statului român cu privire la a te finanţa sau nu, creşti afacerea prin creditare sau nu sau a rămâne acolo unde ai resursele – ne aducem aminte de acel sfat al bunicilor noştri care spun ‘nu te întinde mai mult decât ţi-e plapuma’, dar asta este valabil cultural şi în alte profesii. La nivel de antreprenor ăsta este un drum sigur spre eşec. Înseamnă că nu te finanţezi, nu creşti afacerea şi, oricât de bine merge afacerea cantitativ, eşti condamnat la dispariţie”, a explicat Florin Dănescu.
Potrivit acestuia, această comparaţie între valorile intermedierilor financiare “spune foarte multe”.
“Comparaţia asta între 23 şi 77 spune foarte, foarte mult. Asta arată omogenitatea şi corelaţia puternică pe care o are intermedierea financiară cu toate cifrele economice – şi de preţ şi de diferenţial de curs şi aşa mai departe. Acum, (…) mergem mai departe şi spunem – bun, până la urmă de ce influenţează atât de mult negativ o intermediere financiară scăzută? În primul rând pentru că canalul bancar asigură o transparenţă, chiar o legalitate, o colectare, fiscalizare pe o autostradă la vedere. Asta înseamnă să fii inclus financiar între altele – şi pentru companii, şi pentru indivizi. Şi dacă vezi această intermediere financiară mică îţi pui întrebarea – ce se întâmplă în restul celor care au cont la bancă, care au afacere, care-şi iau, poate, un credit sau nu – nu neapărat – unde sunt localizaţi? O mare parte în creditul comercial. Este foarte bine, este un act etic, legal corect, teoretic în economie, acceptat. Dar când auzi că raportul între creditul comercial care înseamnă acel credit pe care îl ia o firmă indirect – sau mai puţin vizibil – prin plata mai târzie a facturii, când afli că raportul dintre creditul comercial şi creditarea făcută de bănci este de 2:1, atunci lucrurile se schimbă. Cantităţile nu mai reflectă ceva organic, ceva echilibrat care să ducă la un rezultat economic comparativ cu cel al vecinilor noştri şi al membrilor UE, cel puţin”, a atenţionat oficialul ARB.
| Știri BVB