Conform informațiilor apărute în spațiul public, la jumătatea lunii iunie 2026 ar urma să expire dreptul de preempțiune al statului român asupra gazelor din proiectul Neptun Deep. Este greu de înțeles de ce, într-un moment cu o asemenea importanță strategică pentru securitatea energetică a României, autoritățile nu oferă informații clare și complete. Lipsa de transparență privind exercitarea sau neexercitarea acestui drept ridică semne de întrebare legitime și alimentează incertitudinea într-un dosar care privește una dintre cele mai valoroase resurse naturale ale țării.
Astfel, nu ar expira doar un termen administrativ. Expiră posibilitatea statului român de a decide dacă dorește să folosească în interes național una dintre cele mai importante resurse energetice descoperite după 1989.
„Dacă dreptul de preempțiune al statului român asupra gazelor din Neptun Deep se pierde fără o decizie explicită și fără o dezbatere publică, atunci nu vorbim despre o simplă procedură administrativă. Vorbim despre un nou eșec al statului român. Fie că este rezultatul unor jocuri politice, al unor interese divergente sau pur și simplu al lipsei de asumare, consecința este aceeași: România renunță la un instrument strategic fără ca cetățenii să primească explicațiile pe care le merită.”
Neptun Deep nu este un proiect oarecare. Este cel mai mare zăcământ de gaze naturale descoperit în Marea Neagră, o resursă care poate asigura reducerea dependenței energetice a României, poate alimenta o viitoare industrie românească și poate transforma țara într-un important actor energetic european. În jurul său gravitează investiții de miliarde de euro, interese geopolitice majore și speranța că România va deveni un furnizor de securitate energetică pentru Europa.
Legea Offshore a prevăzut un mecanism simplu și logic, înainte ca gazele să fie vândute către alte state sau companii, acestea trebuie oferite cu prioritate statului român. Nu este o naționalizare și nici o intervenție abuzivă în piață. Este un instrument de protejare a interesului național, întâlnit sub diverse forme în numeroase state care exploatează resurse strategice.
Conform Legii Offshore (Legea 256/2018), OMV Petrom este obligată să ofere gazele cu prioritate statului român, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS). Statul are la dispoziție 7 zile pentru a accepta sau refuza oferta.
Absența unui răspuns din partea statului, este echivalată legal cu un refuz, iar OMV Petrom capătă dreptul de a vinde gazele către alte entități, la un preț nu mai mic decât cel oferit României, a răspuns Administrația Națională a Rezervelor de Stat, invocând Legea Offshore.
Art. 21, alin. (4) din Legea 256/2018 prevede: „Cantitățile comercializate prin contractele menționate la alin. (3) vor fi oferite în prealabil spre vânzare, cu prioritate, statului român, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, denumită în continuare A.N.R.S.P.S. A.N.R.S.P.S. va accepta sau refuza oferta în termen de 7 zile de la recepția acestei oferte, absența unui răspuns echivalând cu un refuz al ofertei. În caz de refuz, titularii acordurilor au dreptul să continue cu vânzarea acestor cantități către terți. În situația în care cantitățile oferite prioritar către A.N.R.S.P.S. sunt comercializate către terți, prețul de vânzare al gazelor naturale nu va fi mai mic decât prețul oferit către A.N.R.S.P.S.”
Potrivit informațiilor publice, OMV Petrom a transmis oferta către Administrația Națională a Rezervelor de Stat pe 8 mai 2026. În acel moment România se afla într-o situație politică excepțională, cu un guvern interimar și cu atribuții limitate. În locul unei decizii ferme, procedura ar fi fost amânată până la jumătatea lunii iunie 2026.
Asociația Energia Inteligentă solicită un răspuns public pentru români la următoarele întrebări:
- Poate România să își permită să trateze o resursă strategică de asemenea importanță, preemțiunea asupra gazelor exploatate din Marea Neagră, ca pe o problemă care mai poate aștepta încă o săptămână, încă o lună sau încă o criză politică?
- Solicitarea privind exercitarea dreptului de preempțiune transmisă de OMV Petrom, conform informațiilor publice, a fost o decizie rezultată din calendarul intern al companiei sau o decizie atent sincronizată cu perioada în care România era condusă de un executiv interimar, cu atribuții limitate?
În lipsa unor explicații oficiale, asemenea întrebări vor continua să apară în spațiul public și vor determina multe semne de întrebare, neîncredere și suspiciune.
O altă întrebarea esențială, poate România să își permită să trateze o resursă strategică de asemenea importanță ca pe o problemă care mai poate aștepta încă o săptămână, încă o lună sau încă o criză politică?
Dacă dreptul de preempțiune nu este exercitat până la termenul stabilit de lege, companiile vor avea libertatea legală de a vinde gazele către orice cumpărător dispus să plătească prețul cerut. Este dreptul lor contractual și economic. Problema nu este că cineva ar încălca legea. Problema este că statul român ar renunța conjunctural la singurul instrument care îi permite să cumpere cu prioritate o parte din propria resursă strategică.
Unii vor spune că nu există motive de îngrijorare. Gazele vor circula oricum prin piața europeană, iar România va beneficia din taxe, redevențe și dividende. Este adevărat. Dar discuția nu este despre venituri bugetare. Discuția este despre capacitatea statului de a avea gaze pentru a susține o viitoare industrie națională și de a avea un cuvânt de spus asupra destinației unor volume importante de gaze.
În ultimii ani, Europa a învățat pe propria piele cât de scumpă poate deveni dependența energetică. Criza provocată de războiul din Ucraina a demonstrat că energia nu este doar o marfă. Este un instrument de putere, securitate și influență geopolitică.
În acest context, este greu de înțeles de ce România riscă să lase să expire un drept prevăzut tocmai pentru a proteja interesul național.
Nu este vorba despre blocarea exporturilor și nici despre izolarea pieței românești. România trebuie să rămână un partener credibil în piața europeană și să participe activ la securitatea energetică regională. Însă înainte de a exporta, statul trebuie să știe dacă are nevoie de aceste volume și ce strategie are pentru ele.
Dacă ne uităm la informațiile disponibile până acum, probabilitatea că Guvernul României intenționa să cumpere efectiv volume mari de gaze din Neptun Deep prin ANRSPS pare redusă. Dacă Guvernul voia cu adevărat să cumpere, probabil pregătirile ar fi fost vizibile. În mod normal am fi văzut: Memorandum de Guvern, rectificare bugetară, fonduri alocate, plan de constituire a rezervelor strategice, eventual dezbateri publice. Nu au apărut astfel de elemente.
Din punct de vedere politic, este mult mai ușor să se spună “România a avut prioritate la gazele sale, dar din cauza lipsei unui Guvern Plin nu a putut să facă acest lucru.”, decât să explice: “Vom cheltui câteva sute de milioane de euro pentru a cumpăra gaze cu care nu știm ce vom face.” Discursul public și realitatea economică nu coincid întotdeauna.
Totuși, fără documentele interne ale Guvernului sau ale ANRSPS, nimeni nu poate afirma cu certitudine că exista sau nu o intenție fermă de cumpărare.
Trebuie precizat că cea mai mare vulnerabilitate nu este lipsa gazelor. Cea mai mare vulnerabilitate este lipsa unei decizii. Pe 15 iunie 2026 România probabil nu va pierde Neptun Deep. Zăcământul va rămâne în Marea Neagră și va produce gaze. Însă România poate pierde ceva mai subtil și mai important, o eventuală capacitate de a influența modul în care această resursă strategică va fi folosită în următorii ani.
Iar istoria arată că statele nu regretă niciodată că au protejat prea mult interesele strategice. Regretă doar atunci când descoperă că au renunțat la ele prea ușor.
Dumitru Chisăliță, Președinte AEI
| Știri BVB