Update articol:

BCE pregăteşte simplificarea reglementărilor pentru băncile mai mici şi reducerea cerinţelor de capital

bce
Frank Elderson, membru al Boardului executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunţat că sprijină simplificarea reglementărilor pentru băncile mai mici şi reducerea cerinţelor de capital pentru întregul sector bancar, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

BCE pregăteşte o propunere de simplificare a reglementării bancare în Uniunea Europeană, răspunzând plângerilor băncilor că sunt dezavantajate faţă de rivalele din SUA, după dereglementarea anunţată de preşedintele Donald Trump.

Elderson a propus, la o conferinţă a BCE, extinderea reglementărilor care se aplică acum instituţiilor financiare mai mici din zona euro, care raportează doar 30% din datele pe care trebuie să le prezinte băncile mai mari. În plus, creditorii mai mici au parte de mai puţine inspecţii din partea autorităţilor de supervizare.

“BCE ar putea lua în considerare aplicarea mai extinsă a reglementărilor care se aplică acum instituţiilor financiare mai mici. Acest lucru s-ar putea realiza în cadrul actualelor reglementări, menţinând prevederile conform cărora activele sunt analizate pe baza riscurilor”, a adăugat oficialul.

Tot la aceeaşi conferinţă Claudia Buch, preşedintele Consiliului de supraveghere al BCE, a declarat că reglementările bancare internaţionale ar trebui aplicate tuturor băncilor, “dar ţinând cont de proporţionalitate”.

Luna viitoare ar urma să fie publicate noile propuneri ale BCE.

Reglementările pentru băncile mai mici sunt aplicate creditorilor care au active de sub cinci miliarde de euro, portofoliu redus de tranzacţionare şi o expunere scăzută la derivate.

Germania, unde băncile mai mici şi cele regionale sunt responsabile pentru aproape jumătate din totalul activelor, face lobby pentru crearea unui regim complet separat pentru băncile mai mici.

Elderson a subliniat că BCE ar putea face cerinţele mai predictibile şi există posibilitatea simplificării structurii capitalului.

Un grup de lucru al BCE, din care fac parte vicepreşedintele Luis de Guindos, a prezentat recent consiliului guvernatorilor BCE posibile măsuri de simplificare, acestea urmând să fi discutate de cele 20 de bănci naţionale ale statelor din zona euro.

Autorităţile din Germania au propus crearea unui regim separat pentru “băncile mici, cu complexitate redusă”, care să îndeplinească cerinţe unice de capital, în locul celor stabilite conform reglementărilor UE.

În acest regim opţional, băncile cu active mai mici de 10 miliarde de euro, axate pe piaţa internă şi care au portofoliu redus de tranzacţionare, ar urma să aibă o rată de îndatorare de peste 3%.