Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că în privinţa doborârii dronelor ruseşti care au pătruns pe teritoriul României, “ne-am făcut de râs”, adăugând că mecanismele care ţin de aceste acţiuni ar trebui să funcţioneze.
Grindeanu a fost întrebat, duminică, la România Tv, câte avioane trebuie să ridice România pentru a da jos câte o dronă
rusească.
“Eu nu sunt un fan al lui Traian Băsescu, dar pot să spun că pe acest subiect a avut dreptate, că ne-am făcut de râs. Cum e posibil să îţi intre la Tulcea, apoi face o curbă, intră pe la Galaţi, face acea curbă prin Vrancea, se duce la Vaslui apoi se aşează pe o casă în Republica Moldova? (…) Nu cred că e o imagine bună. Ce mă interesează şi mai mult este să punem la punct aceste mecanisme, dincolo de funcţii, pleacă cineva, vine altcineva. Mă interesează să funcţioneze mecanismele, e important să punem la punct şi mecanisme care nu funcţionează şi ar trebui să funcţioneze, mai ales din punct de vedere al securităţii naţionale. Tocmai de aceea să ştiţi că noi, şi e o lună deja de când i-am cerut premierului să vină în Parlament şi să prezinte, dacă veţi, un fel de radiografie, asta am cerut, un fel de radiografie care ţine de siguranţa, securitatea naţională. Şi să ne spună care sunt planurile de viitor. Eu am înţeles că atunci pe moment a fost o chestiune în care nu voia să cedeze. Cabinetul meu a transmis către cabinetul prim-ministrului că acest lucru nu poate fi ignorat, că aşteptăm din partea domniei sale să ne transmită o dată când vine în Parlament. Nu e o chestiune cu care te poţi juca, indiferent cum te cheamă ca prim-ministru”, a spus acesta, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă este de acord cu transparentizarea sumelor oferite ca ajutor statului ucrainean şi statului moldovean, liderul PSD a spus: “Da. Fără nuanţe. Total. S-ar putea să fie, şi acum doar speculez, s-ar putea să fie o decizie la nivel de CSAT”.