El a adăugat că “nu e vorba despre o întoarcere în PNL şi că alături de el se află “mulţi liberali anti-PSD”.
“Nu e vorba de o întoarcere. Ca să mă întorc eu în partid e nevoie de un proces de fuziune, de comasare prin absorbţie, prin care PNL să absoarbă Forţa Dreptei. La ora actuală, am avut o discuţie cu preşedintele Partidului Naţional Liberal, cu Ilie Bolojan. În această discuţie ne-am pus oarecum de acord că există deschidere pentru a începe aceste discuţii. Dar ele vor fi nişte negocieri care trebuie derulate ‘a la carte’, adică cum se face. Trebuie un mandat de negociere, care să fie luat în forurile statutare ale ambelor partide şi după aia încep negocierile efective, care trebuie materializate printr-un protocol de fuziune, care trebuie validat în congresele celor două partide. Alături de mine sunt foarte mulţi liberali de dreapta, anti-PSD, oameni de calitate, oameni care pot să contribuie la o întărire a PNL şi mai ales la asigurarea unei direcţii corecte pentru PNL”, a declarat Ludovic Orban la RFI.
Întrebat dacă e posibil ca fuziunea dintre Forţa Dreptei şi PNL să aibă loc anul viitor, fostul prim-ministru a răspuns: “E posibil”.
“Cu siguranţă, voi continua dialogul cu preşedintele. (…) Trebuie să voteze în Biroul Politic Naţional (al PNL – n.r.) un astfel de mandat de negocieri şi noi, la fel, într-o structură similară a partidului. Şi aceste date, când vor începe practic demersurile, vor fi făcute publice, nu am ascuns niciodată de presă intenţiile mele”, a adăugat liderul Forţa Dreptei.