Update articol:

Germania: Un comitet de arbitraj a stabilit că nu există motive pentru excluderea lui Gerhard Schroeder din SPD

Gerhard Schroeder/ Sursa foto: gerhard-schroeder.de Gerhard Schroeder/ Sursa foto: gerhard-schroeder.de

Un comitet de arbitraj din cadrul Partidului Social Democrat german (SPD) a decis luni că nu există motive pentru excluderea fostului cancelar Gerhard Schroeder din această formaţiune politică, transmit dpa şi AFP, potrivit Agerpres.

Comitetul, întrunit la Hanovra, a analizat timp de câteva săptămâni 17 moţiuni pentru excluderea lui Schroeder pe motiv că are legături strânse – chiar de prietenie personală – cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. “Domeniul relaţiilor amicale personale face parte din viaţa privată”, a afirmat comitetul.

Nici implicarea fostului cancelar în companii de stat ruse nu este un motiv suficient pentru a fi dat afară din partid, deoarece nu a încălcat nicio regulă a SPD, a considerat comitetul, care a apreciat însă că o distanţare clară de Rusia ar fi “de dorit”.

Decizia poate fi atacată cu apel de către membrii PSD în termen de două săptămâni, menţionează dpa.

Schroeder, în vârstă de 78 de ani, nu s-a prezentat la audieri în faţa comitetului şi nu şi-a trimis niciun avocat.

Fostul cancelar, care a condus guvernul de la Berlin din 1998 până în 2005, a fost criticat de mai mulţi ani pentru relaţiile cu firme ruseşti, iar presiunile asupra lui pentru a se distanţa de Putin au crescut după invazia Rusiei în Ucraina.

În mai, Schroeder a anunţat în cele din urmă că demisionează din consiliul de administraţie al companiei Rosneft, un gigant în domeniul energetic din Rusia. El a refuzat şi numirea în consiliul de administraţie al Gazprom.

Într-un interviu acordat recent televiziunii private RTL/ntv, politicianul a refuzat însă din nou să se dezică de liderul de la Kremlin şi a susţinut şi proiectul controversat al gazoductului Nord Stream 2 din Marea Baltică, blocat după ce Rusia a atacat Ucraina. În 10 iulie, Schroeder a insistat în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung: “Nu voi renunţa la posibilităţile mele de dialog cu preşedintele Putin”.

În favoarea excluderii sale s-au pronunţat co-preşedinta SPD, Saskia Esken, şi ministrul de interne Nancy Faeser. Parlamentul german i-a retras deja fostului cancelar o parte din privilegiile obţinute de pe urma funcţiei.

BVB | Știri BVB

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (30/09/2022)

Raport consolidat pentru semestrul I 2022

PATRIA BANK S.A. (PBK) (30/09/2022)

Modificari in conducerea societatii

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (30/09/2022)

Autorizarea unui membru al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (30/09/2022)

Alegere Presedinte CA si Comitete consultative