Autor: Cosmin Dumitrașcu, antreprenor, expert contabil & fondator ABS Group Romania
Proiectul Ordonanței Trenuleț, pus în dezbatere noaptea trecută de Ministerul Finanțelor, elimină prevederi din ceea ce s-a dorit a fi un sistem revoluționar, respectiv RO e-TVA. Documentul face referire la Notificarea de conformare RO e-TVA.
Se recunoaște explicit faptul că a fost o măsură ineficientă, care doar a provocat stres, nervi, timp și bani.
Când a fost introdusă, experții contabili, împreună cu consultanții fiscali, au spus în cor că este o măsură din topor care nu poate fi aplicată, întrucât sistemul informatic ANAF nu este pus la punct pentru așa ceva.
ANAF recunoaște că nu poate inventaria volumul extraordinar de mare pentru a analiza toate datele colectate într-un termen decent.
În urma acestui proiect de act normativ avem următoarele:
- Eliminarea obligației de a răspunde la Notificarea de conformare RO e-TVA împreună cu abrogarea sancțiunilor contravenționale aferente;
- Lipsa răspunsului la Notificarea mai devreme amintită nu mai este considerată indicator de risc fiscal;
- Eliminarea risculului automat de rambursare necuvenită a TVA bazat exclusiv pe această neconformare a RO e-TVA.
De altfel, s-a ajuns la concluzia bună cu privire la e-TVA, iar acest “mecanism revoluționar” urmează a fi suspendat. Rămâne activ doar sistemul informatic.
Acest mecanism a creat o sumedenie de neplăceri pentru antreprenori și contabili, întrucât s-au consumat resurse enorme de timp în primul rând pentru a răspunde unui sistem experimental.
Cele expuse în Proiectul OUG cu privire la abrogarea mai multor paragrafe reprezintă o recunoaștere tacită a faptului că mecanismul RO e-TVA nu a fost gata pentru introducere la nivel național.
Procesul de digitalizare al ANAF este în continuare un “must do”, dar trebuie efectuat pas cu pas și nu pompieristic, fără sens și pe genunchi cum s-a întâmplat de altfel.