Update articol:

Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri de la Apărare şi Economie, publicate în Monitorul Oficial

Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri de la Apărare şi Economie, publicate în Monitorul Oficial
 - poza 1

Decretele de numire în funcţie a noilor miniştri de la Apărare – Radu Miruţă şi Economie – Irineu Darău au fost publicate marţi în Monitorul Oficial.

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretele, iar ceremonia de învestire a celor doi miniştri USR are loc la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.

Radu Miruţă va ocupa fotoliul de ministru al Apărării Naţionale, iar Irineu Darău va fi noul ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.

Vinerea trecută, cei doi au fost validaţi pentru aceste funcţii de Comitetul Politic al USR.

Radu Miruţă va ocupa şi funcţia de vicepremier în Cabinetul Bolojan.

De altfel, Radu Miruţă a asigurat interimatul la Ministerul Apărării încă din 28 noiembrie, după ce preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul prin care lua act de demisia lui Ionuţ Moşteanu.

Moşteanu şi-a anunţat demisia din funcţie după controversele apărute în ceea ce priveşte CV-ul său, potrivit Agerpres.