Update articol:

Liderul nord-coreean a supervizat un exerciţiu de lansare a unei rachete de croazieră strategice cu rază lungă de acţiune

Liderul nord-coreean a supervizat un exerciţiu de lansare a unei rachete de croazieră strategice cu rază lungă de acţiune
 - poza 1

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a supervizat un exerciţiu de lansare a unei rachete de croazieră strategice cu rază lungă de acţiune, cerând dezvoltarea “nelimitată şi susţinută” a forţelor nucleare de luptă ale statului, a relatat luni presa de stat – relatează agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, potrivit Agerpres.

Exerciţiul a avut loc duminică în Marea Galbenă, cu scopul de a evalua “postura de răspuns contraofensiv şi capacitatea de luptă a subunităţilor de rachete cu rază lungă de acţiune”, potrivit agenţiei de presă nord-coreene (KCNA).

Rachetele de croazieră strategice au zburat pe traiectorii de zbor prestabilite timp de 10.199 şi 10.203 secunde pentru a lovi o ţintă, a precizat agenţia.

“El a afirmat că Partidul Muncitorilor din Coreea şi guvernul RPDC vor continua, ca şi până acum, să îşi dedice toate eforturile dezvoltării nelimitate şi susţinute a forţei nucleare de luptă a statului”, a relatat KCNA, folosind acronimul denumirii oficiale a Coreei de Nord, Republica Populară Democrată Coreeană.