Update articol:

Rusia minte prin acuzaţia că Ucraina a încercat să atace o reşedinţă a lui Putin, reacţionează Zelenski

Rusia minte prin acuzaţia că Ucraina a încercat să atace o reşedinţă a lui Putin, reacţionează Zelenski
 - poza 1 Volodimir Zelenski/ Sursa foto: Twitter

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Rusia minte când acuză Ucraina că ar fi încercat să lovească noaptea trecută cu drone o reşedinţă a preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Acuzaţia, formulată iniţial de ministrul rus de externe Serghei Lavrov, a fost între timp reluată şi de alţi responsabili de la Moscova, dar este dezminţită categoric de Kiev.

“Ruşii au inventat acum o poveste evident falsă despre un pretins atac asupra reşedinţei dictatorului rus, pentru a avea o scuză să-şi continue atacurile împotriva Ucrainei”, a scris Zelenski pe canalul său de Telegram.

El a descris declaraţiile ministrului rus de externe drept “afirmaţii periculoase” care urmăresc “subminarea progreselor” obţinute de echipele de negociere ale Ucrainei şi SUA pentru încheierea războiului ruso-ucrainean. Zelenski, care a avut duminică o întâlnire în Florida cu preşedintele american Donald Trump, la reşedinţa acestuia de la Mar-a-Lago, a catalogat de asemenea drept “tactici mincinoase tipic ruseşti” afirmaţiile lui Lavrov despre atacul ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin. “Important acum este ca lumea să nu rămână tăcută şi ca ruşii să nu submineze progresele către pace”, a subliniat Zelenski.

Potrivit ministrului rus de extene, Ucraina a lansat noaptea trecută 91 de drone cu rază lungă de acţiune către reşedinţa preşedintelui Putin din regiunea Novgorod, dar toate aceste drone au fost doborâte de antiaeriana rusă. “Nu intenţionăm să ne retragem din procesul de negociere cu SUA. Totuşi, dată fiind degenerarea finală a regimului criminal de la Kiev, care a virat către o politică de terorism de Stat, poziţiile de negociere ale Rusiei vor fi revizuite”, a mai spus şeful diplomaţiei ruse. Au fost deja selectate ţinte pentru lovituri de represalii din partea Rusiei, a adăugat Lavrov.

Mai târziu, consilierul de politică externă al lui Putin, Iuri Uşakov, a declarat că, în urma atacului pentru care acuză Ucraina, preşedintele rus l-a informat deja pe omologul său american Donald Trump că îşi va revizui poziţia şi angajamentul faţă de unele înţelegeri încheiate în etapa anterioară a negocierilor privind soluţionarea conflictului ruso-ucrainean.

Mesajul a fost transmis în convorbirea telefonică pe care Trump şi Putin au avut-o luni după negocierile desfăşurate duminică la Mar-a-Lago între Trump şi Zelenski asupra unei noi contrapropuneri de plan de pace în 20 de puncte formulată de acesta din urmă, după ce un plan iniţial în 28 de puncte propus de preşedintele american luna trecută a fost modificat de mai multe ori în urma obiecţiilor Kievului şi ale susţinătorilor săi europeni, nemulţumiţi că documentul iniţial prelua o serie de revendicări ale Rusiei, inclusiv cedarea către aceasta a întregului Donbas.

“Desigur, Vladimir Putin i-a atras atenţia lui Donald Trump asupra faptului că, aproape imediat după ceea ce partea americană a considerat a fi o rundă de negocieri reuşită la Mar-a-Lago, regimul de la Kiev a lansat un atac terorist masiv cu drone cu rază lungă de acţiune asupra reşedinţei prezidenţiale ruse din regiunea Novgorod”, a mai afirmat Uşakov. Liderul de la Kremlin i-a mai transmis lui Trump că aceste acţiuni “teroriste” nu vor rămâne fără răspuns din partea Moscovei, a completat consilierul prezidenţial rus, conform căruia partea americană a semnalat că această situaţie va influenţa de asemenea “abordarea sa asupra colaborării cu Zelenski”.

Acesta din urmă a negat imediat că Ucraina ar fi încercat să lovească acea reşedinţă a lui Putin şi a susţinut că Rusia urmăreşte astfel subminarea procesului de pace şi justificarea unor atacuri asupra unor clădiri guvernamentale ucrainene. De asemenea, Zelenski i-a cerut lui Trump să reacţioneze corespunzător în faţa ameninţărilor ruse.

BVB | Știri BVB
TURISM FELIX S.A. (TUFE) (29/12/2025)

Prelungire mandat Director General

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (29/12/2025)

Pret subscriere in cadrul Etapei I a majorarii de capital social

ROMCARBON SA (ROCE) (29/12/2025)

Act aditional la Contract de finantare nerambursabila pentru proiect investitii

PRIMARIA ORASULUI ORAVITA (ORV27) (29/12/2025)

Plata partiala cupon 35 si rata principal 31