Autor: Florin Cîțu, fondator BNW Advisory, fost premier și fost ministru de finanțe
România nu duce lipsă de idei, strategii sau politici publice. Problema reală este că greșelile sunt rareori recunoscute și aproape niciodată corectate la timp. De mici suntem învățați să evităm greșeala, nu să învățăm din ea. Eșecul este tratat ca o etichetă definitivă, nu ca informație. Critica e percepută ca atac, iar recunoașterea unei erori ca slăbiciune. Așa ajungem să amânăm corecțiile până când realitatea ni le impune brutal.
Progresul real nu apare din acumularea de strategii, reguli și instituții, ci din eliminarea a ceea ce nu funcționează. Ideile bune sunt fragile prin construcție: dacă schimbi o ipoteză și totul se prăbușește, e un semn bun. Înseamnă că fiecare piesă conta. Ideile proaste, dimpotrivă, supraviețuiesc pentru că sunt protejate de critică.
Un exemplu simplu este modul în care a fost tratat deficitul bugetar în ultimii ani. De fiecare dată când deficitul a depășit ținta, cauza a fost aceeași: cheltuieli mai mari decât cele bugetate. Cu toate acestea, soluția aleasă aproape invariabil a fost alta — creșterea taxelor.
În loc să fie corectată problema de fond, adică expansiunea cheltuielilor, s-a intervenit pe partea de venituri. Au fost introduse taxe noi și multe din cele existe au fost majorate.. De fiecare dată, sub pretextul responsabilității fiscale.
Rezultatul a fost previzibil: presiune mai mare pe economie, venituri sub așteptări și, la următoarea abatere de la țintă, aceeași soluție repetată. În trei ani, peste 120 de modificări ale Codului Fiscal (38 doar in 2025) – și deficitul structural a crescut de la 3% la 9%. Niciodată varianta evidentă — că politica inițială de cheltuieli a fost greșită și trebuia corectată devreme.
Aceasta nu este o greșeală de calcul, ci una de mentalitate.
Iar problema nu este ideologică. Este una de cultură a cunoașterii. O societate care nu tolerează critica nu poate învăța rapid. Un stat care pedepsește greșeala ajunge să eșueze sistemic. Îi recompensăm pe cei care nu riscă nimic și pe instituțiile care nu admit niciodată erori. În schimb, cei care spun „aici nu funcționează” sunt considerați incomozi.
Dar exact așa apare progresul.
Indiferent de domeniu, regula este aceeași: ideile trebuie testate fără plasă de siguranță. Public. Clar. Și abandonate când nu funcționează. În momentul în care o idee devine intangibilă — pentru că e „oficială”, „europeană” sau „politic sensibilă” — corectarea devine imposibilă.
România încă se luptă cu această tranziție.
Vrem certitudine fără expunere, ordine fără dezbatere, stabilitate fără risc. Dar istoria arată clar: suprimarea criticii nu elimină eșecul. Doar îl amână.
Progresul nu se apără. Progresul se expune.
Până nu vom trata critica ca resursă și greșeala ca informație, vom continua să confundăm inerția cu stabilitatea — și criza cu forța majoră.
| Știri BVB