Update articol:

Accesul Moscovei la sateliţii Starlink, restricţionat la cererea Kievului

Mihailo Fedorov/ Sursa foto: Twitter.com/FedorovMykhailo Mihailo Fedorov/ Sursa foto: Twitter.com/FedorovMykhailo

Compania aerospaţială americană SpaceX a îngreunat accesul Rusiei la conexiunea prin satelit Starlink, în urma unei solicitări din partea Kievului, potrivit DPA, potrivit Agerpres.

Într-o postare duminică pe Telegram, ministrul apărării ucrainean, Mihailo Fedorov, a comunicat că au fost luate măsuri comune cu SpaceX, ceea ce a dus la rezultate rapide în lupta împotriva dronelor ruseşti.

“Următorul pas este introducerea unui sistem care să permită doar terminalelor autorizate să opereze pe teritoriul Ucrainei”, a indicat Fedorov.

Ministerul ucrainean al Apărării a contactat SpaceX, companie deţinută de miliardarul Elon Musk, după ce a fost înştiinţat că partea rusă utilizează conexiuni prin satelit Starlink pentru operarea dronelor lansate în atacurile asupra Ucrainei.

Potrivit unor surse ucrainene, Rusia a achiziţionat echipamentul pentru accesul la conexiunea la internet furnizată de SpaceX prin intermediul altor ţări şi îl integrase în propriile drone de luptă. Aceasta a făcut ca dronele ruseşti să fie imune la sistemele de apărare antiaeriană ucrainene.

De acum situaţia se va schimba cu odată cu noua formă de verificare a utilizatorilor, a anunţat Fedorov. “Terminalele neverificate vor fi dezactivate”, a spus el.

Fedorov subliniase anterior importanţa sistemelor Starlink pentru rezistenţa Ucrainei, care luptă de aproape patru ani împotriva unei invazii ruse la scară largă, cu ajutor occidental.

BVB | Știri BVB
SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGA 29/30.04.2026

INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF (ICBETNETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (03/04/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 aprilie 2026