Producţia netă de energie electrică a Hidroelectrica a scăzut cu 15% anul trecut, la 11.847 GWh, pe fondul declinului cu 15% al producţiei de energie din surse hidro, care a totalizat 11.585 GWh, potrivit indicatorilor operaţionali-cheie preliminari, publicaţi miercuri de companie pe Bursa de la Bucureşti.
Producţia de energie electrică din surse eoliene a fost de 262 GWh, de asemenea în scădere cu 9% faţă de anul precedent.
Achiziţia de energie electrică a urcat cu 172%, la 2209 GWh, în timp ce cantitatea de energie vândută s-a redus cu 4%, la 14.056 GWh.
Compania a revenit, săptămâna trecută, pe prima poziţie în clasamentul companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, din perspectiva capitalizării bursiere, atingând o valoare de piaţă de 62,4 miliarde de lei, a anunţat producătorul de energie electrică.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din surse regenerabile din România şi unul dintre cei mai importanţi actori din sectorul energetic al Europei de Sud-Est. Cu un portofoliu de peste 6,3 GW capacitate instalată în hidrocentrale, cumulat cu parcul eolian de la Crucea, compania contribuie la securitatea energetică naţională şi la atingerea obiectivelor de decarbonizare stabilite de politicile UE. AGERPRES