Deputatul PSD Mihai Fifor a lansat un atac la adresa premierului Ilie Bolojan, după ce INS a confirmat, azi, că România a intra în recesiune tehnică.
El a scris pe Facebook: “România a intrat în recesiune tehnică. Datele oficiale din această dimineață ale INS sunt clare: după scăderea din T3, avem din nou minus în T4: −1,9% față de trimestrul III 2025 (serie reală).
pe ajustat sezonier: −1,6% an/an.
Două trimestre consecutive de contracție = definiția standard a recesiunii tehnice.
Acum… imaginați-vă un pacient intrat într-o sală de operație pentru o intervenție chirurgicală absolut banală. În locul unei echipe de chirurgi, în sală apare cineva cu o bardă. Încruntat nefiresc, sigur pe el, nu ezită, aplică „tratamentul” cu convingerea că știe exact ce face. Taie, taie, taie… În timp ce loviturile continuă, aparatele încep să indice degradarea funcțiilor vitale. Apoi vine semnalul critic.
Stop. Pacientul a intrat în stop.
Din acest punct nu mai există dezbatere teoretică. Nu mai analizezi justificări, nu mai cântărești intenții. Te întrebi dacă îl lași pe omul cu barda fără nicio pregătire medicală să continue sau dacă îl oprești și aduci în sală urgent medici capabili să salveze pacientul.
Azi INS confirmă două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului: România în recesiune tehnică. Zona explicațiilor tehnice se închide. România a intrat oficial în recesiune. Începe evaluarea politică.
Iar evaluarea va avea inevitabil un nume, unul cu care acest episod va intra în literatura de specialitate: efectul Ilie Bolojan asupra economiei România.
Pentru că fiecare criză economică ajunge, mai devreme sau mai târziu, să poarte semnătura politică a celui aflat la butoane.
Miracolul de la Bihor, care a promis ordine și competență aproape a ucis pacientul. Liderul care a justificat duritatea prin stabilitate a reușit doar blocarea economiei, sărăcirea românilor, afectarea profundă a coeziunii sociale având ca rezultat vulnerabilizarea strategică a României.
În politică, ruptura dintre promisiune și rezultat are efecte devastatoare.
Pentru că, dincolo de simboluri, recesiunea tehnică pune în mișcare mecanisme economice concrete.
Efectul Bolojan? Veniturile bugetare s-au comprimat, investițiile private intră în așteptare, consumul se prăbușește, companiile își reduc planurile de extindere, iar finanțarea tinde să se scumpească.
Economia schimbă registrul. Trece din modul de creștere în modul de protecție.
În lunile următoare, efectele în cascadă sunt inveitabile. Execuția bugetară devine mai dificilă, capitalul preferă să observe înainte să riște, piața muncii își pierde dinamica, iar viteza banilor încetinește. Dacă încrederea nu este restabilită, această stare riscă să se prelungească.
Tensiunile sociale se adâncesc, capacitatea statului de a finanța proiecte majore scade, iar poziția externă a țării devine mai fragilă. În acel punct, economia începe să afecteze direct forța strategică.
Iar peste toate aceste vulnerabilități se așază un fapt administrativ major: România nu are încă o lege a bugetului pentru 2026. Pentru investitori, pentru administrație, pentru partenerii externi, acesta este semnalul suprem de incertitudine. Bugetul este instrumentul prin care un guvern își fixează prioritățile și oferă predictibilitate. Absența lui într-un moment de risc economic amplifică percepția de nesiguranță.
Mai există însă un element care intensifică gravitatea tabloului: legitimitatea. Două cercetări sociologice realizate la distanță scurtă ajung aproape la același verdict. CURS indică aproximativ 73% neîncredere în premier, iar ARA Public Opinion aproximativ 76%. Pentru mediul economic și pentru investitori, această convergență înseamnă diminuarea capitalului politic necesar pentru a impune și a susține măsuri dificile.
Partenerii externi citesc toate aceste date împreună, nu separat. Contracție economică, presiune socială, legitimitate fragilă, buget absent. Această combinație ridică imediat percepția de risc.
Când încrederea internă se prăbușește, vulnerabilitatea strategică a României crește inevitabil.
Iar această vulnerabilitate se traduce în costuri mai mari, decizii amânate și o capacitate redusă a statului de a-și proiecta stabilitatea și credibilitatea.De aici înainte, discuția nu mai este doar economică. Devine o chestiune de reziliență a statului. Pentru că atunci când contracția, tensiunea socială, absența bugetului și pierderea încrederii se suprapun, efectul cumulat nu mai este conjunctural. Devine structural.
Iar într-un asemenea moment, întrebarea esențială nu este cine câștigă disputa politică, ci cine poate opri degradarea înainte ca ea să devină ireversibilă.
Pentru că, la final, pacienții sunt România și românii.”
| Știri BVB