Update articol:

Marea Britanie: Nigel Farage a numit echipa de conducere a Reform UK, cu care speră să ajungă la guvernare

Marea Britanie: Nigel Farage a numit echipa de conducere a Reform UK, cu care speră să ajungă la guvernare
 - poza 1

Nigel Farage, liderul partidului antiimigraţie Reform UK, aflat pe primul loc în sondajele din Marea Britanie, a desemnat marţi echipa de conducere a formaţiunii, din care fac parte un fost ministru conservator responsabil cu dosarul cheie al finanţelor şi un om de afaceri de origine sri-lankeză care se va ocupa de problemele poliţiei şi imigraţiei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Viitoarele alegeri parlamentare nu sunt prevăzute mai devreme de 2029, însă, pe fondul prăbuşirii popularităţii guvernului laburist instalat în iulie 2924, Reform UK speră să învingă într-un scrutin parţial pe 26 februarie, aproape de Manchester, şi să câştige teren la alegerile locale din mai.

‘Suntem acum opoziţia la guvernul laburist. (…) Este timpul ca partidul să treacă la etapa următoare’, a declarat Farage într-o conferinţă de presă, anunţând noua echipă de conducere.

Membrii acesteia ar deveni potenţial miniştri dacă Reform UK – reprezentat acum de doar opt deputaţi – ar câştiga viitoarele alegeri parlamentare.

‘Ni s-a reproşat prea adesea că suntem un grup compus dintr-o singură persoană (…) A venit momentul să extindem partidul’, a mai spus Farage.

Robert Jenrick, 44 de ani, care s-a alăturat Reform UK în ianuarie după ce a părăsit Partidul Conservator, a fost însărcinat cu portofoliul Finanţelor. Fost ministru al imigraţiei în cabinetul conservator al lui Rishi Sunak, Jenrick a demisionat la sfârşitul lui 2023, nemulţumit de politica guvernului în acest domeniu.

‘Economia britanică este în criză, dar ea va fi redresată graţie Reform. Vom face astfel încât statul să înceteze să vă ia banii şi să îi risipească’, a promis el în conferinţa de presă.

Zia Yusuf, un bogat om de afaceri de 39 de ani, este de acum înainte responsabil cu dosarul imigraţiei.

‘Amploarea imigraţiei în ultimele trei decenii a rupt Marea Britanie’, a declarat Yusuf, ai cărui părinţi au imigrat din Sri Lanka înainte de naşterea sa.

Suella Braverman, fost ministru conservator, care s-a alăturat Reform UK la sfârşitul lui ianuarie, va răspunde de problema educaţiei.

Marea Britanie este ‘sfâşiată de politicile de diversitate, de egalitate şi de incluziune’, a afirmat ea. Un guvern Reform UK va introduce ‘un program şcolar patriotic în favoarea dragostei pentru marea noastră ţară’, a adăugat Suella Braverman.

Reform UK se află de mai multe luni în fruntea intenţiilor de vot, însă sondaje recente sugerează că este posibil să fi atins un platou.

În ce-l priveşte pe Farage, în cel mai recent sondaj YouGov, 64% dintre respondenţi au avut o părere defavorabilă despre el, faţă de 55% în luna iunie 2025.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (17/02/2026)

Disponibilitate raport financiar preliminar 2025 si detalii videoconferinta

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (17/02/2026)

Inregistrarea diminuarii capitalului social la Depozitarul Central

LION CAPITAL S.A. (LION) (17/02/2026)

Metode de evaluare active financiare

ROPHARMA SA (RPH) (17/02/2026)

Hotarari AGA O 17.02.2026