Update articol:

ANUNȚ privind Oferta Publică de Cumpărare a acțiunilor emise de LION CAPITAL S.A.

ANUNȚ privind Oferta Publică de Cumpărare a acțiunilor emise de LION CAPITAL S.A.
 - poza 1

la prețul de 4,50 RON/acțiune
aprobată prin Decizia Autorității de Supraveghere Financiară („ASF”) nr. 215 din 25.02.2026

Emitent: LION CAPITAL S.A societate înființată și care funcționează în conformitate cu legile din România, cu sediul social în Calea Victoriei 35A, Arad 310158, România, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J1992001898023, Cod Unic de Înregistrare 2761040, Cod LEI 254900GAQ2XT8DPA7274 (denumită în continuare „Emitent”).

Domeniul principal de activitate al Emitentului îl constituie Cod CAEN 64 – Intermedieri financiare, cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii, iar obiectul principal de activitate îl constituie Cod CAEN 6499 – Alte intermedieri financiare n.c.a. exceptând activități de asigurări și ale fondurilor de pensii.

Ofertant: LION CAPITAL  S.A societate înființată și care funcționează în conformitate cu legile din Romania, cu sediul social în Calea Victoriei 35A, Arad 310158, România, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J1992001898023, Cod Unic de Înregistrare 2761040, Cod LEI 254900GAQ2XT8DPA7274  (denumită în continuare „Ofertant”).

Domeniul principal de activitate al Ofertantului îl constituie Cod CAEN 64 – Intermedieri financiare, cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii, iar obiectul principal de activitate îl constituie Cod CAEN 6499 – Alte intermedieri financiare n.c.a. exceptând activități de asigurări și ale fondurilor de pensii.

Obiectivul investițional al Lion Capital este administrarea unui portofoliu diversificat de active de calitate, în măsură să asigure atât generarea de venituri pe termen scurt cât și prezervarea și creșterea pe termen mediu-lung a capitalului. Administratorul Ofertantului este Consiliul de Administrație format din cinci membri numiți pentru o perioada de patru ani (la data prezentului document, un membru ales al Consiliului de Administrație, respectiv dl. Stancu Ion, este în proces de autorizare de către Autoritatea de Supraveghere Financiară). În legătură cu acțiunile emise de Lion Capital S.A., Ofertantul deține în mod direct 1.100.000 acțiuni, iar persoanele cu care acesta acționează în mod concertat dețin un număr total 3.684.854 acțiuni ale Emitentului.

Oferta: Ofertantul intenționează să achiziționeze prin oferta publica un număr de maxim 49.600.250 acțiuni emise de Emitent, plătite integral, care nu se află în proprietatea Ofertantului (“Oferta Publică”), ce reprezintă 9,7733% din capitalul social înregistrat la Registrul Comerțului.

Oferta Publică se adresează tuturor persoanelor fizice și juridice care dețin pe perioada ofertei acțiuni emise de Emitent.

Achiziția de acțiuni de către Ofertant în cadrul Ofertei Publice face parte din programul de răscumpărare „Programul 10” aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Ofertantului nr. 1 din 22 Decembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României Partea IV, nr. 122 din 14.01.2026, pentru distribuirea cu titlu gratuit către conducerea Societății și/sau angajații acesteia si pentru reducerea capitalului social al Emitentului.

Intermediar: Swiss Capital S.A. cu sediul in București, Bd. Dacia, nr. 20, Clădirea Romana Offices, Et. 4, Sector 1, cod poștal 010412, Romania, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J1996004107405, cod unic de înregistrare 8450590, înregistrată în Registrul ASF sub nr. Nr. Registru PJR01SSIF/400054 (denumit in continuare “Intermediar”).

Perioada de derulare a Ofertei Publice: Oferta Publica este valabila pe o perioada de 10 (zece) zile lucrătoare, între data de  04.03.2026 și 17.03.2026 si va fi lansată în a patra zi lucrătoare  de la  publicarea acestui Anunț în cel putin un ziar tipărit sau online, de informare generala sau financiara de raspandire nationala, precum si intr-unul local din raza administrativ-teritoriala a emitentului. Ofertantul declara ca a întocmit un Document de Oferta in conformitate cu reglementările aplicabile și că acesta va fi disponibil de la data publicării prezentului Anunț pe toată perioada de derulare a Ofertei Publice, după cum urmează: pe suport de hârtie, în timpul orelor normale de lucru, la sediul Intermediarului din București, Bd. Dacia, nr. 20, Clădirea Romana Offices, Et. 4, Sector 1, cod poștal 010412, Romania, si la sediul Ofertantului, in Calea Victoriei 35A, Arad 310158, România si pe pagina de internet a Bursei de Valori București (www.bvb.ro), a Intermediarului (www.swisscapital.ro) si a Emitentului (https://www.lion-capital.ro/).

Modalitățile și locurile de subscriere. Acționarii pot accepta Oferta Publica prin completarea și semnarea, înainte de expirarea perioadei de derulare a Ofertei Publice, a formularului de subscriere, in formatul ce va fi făcut disponibil Acționarilor interesați de către intermediarii autorizați, și prin depunerea tuturor documentelor necesare in conformitate cu prevederile Documentului de Oferta, la sediul Swiss Capital SA din București, Bd Dacia, Nr 20, Clădirea Romana Offices, Et. 4, sector 1, sau la sediul intermediarilor autorizați de către ASF, care au semnat si transmis Intermediarului Ofertei scrisoarea de angajament privind respectarea condițiilor de derulare a Ofertei Publice. Oferta Publica se va desfășura cu folosirea exclusiva a sistemelor Bursei de Valori București.

Program cu publicul pentru subscrieri: de Luni pana Vineri in programul normal de lucru, 9.00-17.00, al Intermediarului sau al intermediarilor autorizați de către ASF care au semnat si transmis către Intermediarul Ofertei scrisoarea de angajament privind respectarea condițiilor de derulare a Ofertei Publice. In ultima zi a perioadei Ofertei Publice, programul de primire a formularelor de subscriere va fi până la ora 13:00.

Viza de aprobare aplicata pe documentul de oferta nu are valoare de garanție și nici nu reprezintă o altă forma de apreciere a Autorității de Supraveghere Financiara cu privire la oportunitatea, avantajele sau dezavantajele, profitul ori riscurile pe care le-ar putea prezenta tranzacțiile de încheiat prin acceptarea acestei Oferte Publice obiect al acestei decizii de aprobare; decizia de aprobare certifica numai conformitatea documentului de oferta in privința exigențelor legii și ale normelor adoptate în aplicarea acesteia.

OFERTANT
LION CAPITAL S.A.
Bogdan-Alexandru Drăgoi

INTERMEDIAR
SWISS CAPITAL S.A.
Bogdan Juravle

BVB | Știri BVB