Update articol:

Tăriceanu: Am renunţat la candidatura la prezidenţiale

CALIN POPESCU TARICEANU

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni, la finalul unei şedinţe a conducerii formaţiunii, că a luat decizia de a renunţa la candidatura la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie.

“Vă anunţ că am renunţat la candidatura la prezidenţiale, pentru a nu se mai spune că intenţia pe care noi am manifestat-o de a părăsi coaliţia este bazată pe decizia PSD-ului de a-şi desemna un candidat la prezidenţiale. Pentru noi, cei din ALDE, mai important decât candidatura la prezidenţiale este viitorul politic al ALDE, ca partid politic de reprezentare a valorilor şi principiilor liberale pe scena politică românească. Şi, ca atare, am hotărât să iau această decizie, de a renunţa la candidatura la prezidenţiale, care în felul acesta nu mai poate să greveze în niciun fel analiza sau judecata celor din PSD sau a dumneavoastră (jurnaliştilor – n.r.) în legătură cu motivele părăsirii coaliţiei de guvernare. Totodată, luni, în prima zi de funcţionare a Senatului, voi anunţa demisia oficială de preşedinte al Senatului”, a declarat Tăriceanu într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres. 

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru semestrul II 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (30/01/2026)

Convocare AGOA din data de 09/10.03.2026