Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că plafonarea prețului la gaze va afecta profitabilitatea producătorilor, însă măsura este necesară pentru protejarea consumatorilor, iar statul nu va mai acoperi diferențele de preț. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat că măsurile de plafonare a prețurilor la gaze au fost discutate cu toate companiile implicate, chiar dacă acestea vor avea profituri mai mici după adoptarea noilor reguli.
Potrivit ministrului, pentru producătorii de gaze naturale din România prețul reglementat a fost redus de la 120 de lei la 110 lei pe megawatt pentru pachetele destinate consumatorilor casnici. În același timp, producătorii beneficiază de scutirea de la impozitul special pe venit, ceea ce le permite să își mențină o marjă de funcționare și profitabilitate, deși mai redusă decât înainte. Pentru furnizori a fost stabilit un preț maxim reglementat de 15 lei pe megawatt, măsură care face parte din mecanismul prin care guvernul încearcă să limiteze impactul creșterii prețurilor din piața internațională.
Bogdan Ivan a spus: “În momentul de față, toate aceste măsuri (de plafonare) au fost discutate cu fiecare dintre companiile care sunt implicate. Asta nu înseamnă că fiecare dintre elementele acestei decizii a cauzat un suport masiv pentru ele. Dar ceea ce pot să vă spun este că pentru producătorii de gaze naturale din România care înainte aveau preţ reglementat până în 31 martie la 120 de lei per megawatt, avem o reducere la 110, adică am scăzut prețul la care ei pot să vândă astăzi pachetele pentru consumatorii casnici și, în același timp, pe baza mecanismului prin care ei sunt scutiți de impozitul pe venit special, își păstrează în continuare o marjă de funcționare și de profitabilitate, evident mai mică decât înainte de adoptarea acestei ordonanțe. Pentru furnizori avem, așa cum scrie și în textul ordonanței, avem un preț maximal reglementat la megawatt de masă în 15 lei. Este evident că vorbim despre un efort financiar pe care toate companiile implicate îl fac în această perioadă. Le mulțumesc foarte mult pentru faptul că sprijină acest mecanism. Este evident că nimeni nu este fericit să încaseze mai puțin, dar avem o situație excepțională și trebuie să protejăm populația”.
Ministrul a subliniat că, odată cu intrarea în vigoare a noii ordonanțe, statul nu va mai suporta diferența de preț din mecanismul de plafonare. Anterior, statul trebuia să acopere diferența dintre prețul plafonat pentru populație și eventualele creșteri din piață
“Statul nu mai are niciun cost odată intrată această ordonanță. Dacă în mecanismul de plafonare diferența dintre 0,31 și o potențială creștere în contextul internațional putea să ajungă la 0,37-0,40 – înainte statul trebuia să plătească diferența între 0,31 și 0,37. Acum, indiferent de ce se întâmplă, nu mai ajunge în ipostaza asta, pentru că tu ai deja pachetele pentru populație care sunt cumpărate la un preț reglementat, care mai departe urmează să fie puse pe piață cu ținta clară: consumatorul casnic”, a precizat ministrul.
În ceea ce privește eventuale sancțiuni din partea Comisiei Europene, Bogdan Ivan a spus că România nu se așteaptă la astfel de măsuri, susținând că decizia este în conformitate cu legislația națională și cu regulile europene. Oficialul a explicat că măsura a fost adoptată pentru a evita o creștere semnificativă a prețurilor la gaze, care ar fi putut ajunge cu până la 70% mai mari, și pentru a menține prețurile la nivelul actual pentru consumatorii casnici până în aprilie 2027.