Update articol:

Grindeanu, despre ancheta DNA la Autoritatea Rutieră: Cine nu respectă legea să plătească, indiferent de funcţie

Sorin Grindeanu/Facebook Sorin Grindeanu/Facebook

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, şi-a exprimat, marţi, speranţa că şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, vizat într-o anchetă a DNA, este nevinovat, dar a subliniat că orice persoană care încalcă legea trebuie să răspundă, indiferent de funcţia deţinută.

“Cine nu respectă legea să plătească. Nu ştiu amănunte. Îmi doresc pentru el, personal, să fie nevinovat. Dar, vă repet, dacă cineva greşeşte, nu contează că a fost şef de cabinet sau ministru şi aşa mai departe, cine nu respectă legea, plăteşte”, a declarat Sorin Grindeanu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Braşov.

Procurorii anticorupţie efectuează, marţi, peste 20 de percheziţii într-un dosar în care se investighează infracţiuni de corupţie şi constituire de grup infracţional organizat.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 23 de locaţii situate în Bucureşti şi în judeţele Bacău, Dolj, Timiş şi Vâlcea, dintre care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau la sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.

‘Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2025 – prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, respectiv de constituire a unui grup infracţional organizat’, se precizează în comunicat.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că descinderi au loc şi la Autoritatea Rutieră Română (ARR), iar în acest caz sunt vizate 12 persoane, printre care s-ar număra şi şeful ARR, Cristian Anton, fost şef de cabinet al lui Grindeanu, pe vremea când acesta era ministru al Transporturilor.

Infracţiunile de corupţie pe care le cercetează anchetatorii ar fi, potrivit surselor citate, dare şi luare de mită, trafic de influenţă.

BVB | Știri BVB