-
“Cu bijuteriile noastre nu arăți bogăție, arăți dragostea ta pentru artă”
România este foarte importantă pentru noi, este pe locul patru la nivel mondial din punct de vedere al vânzărilor bijuteriilor FREYWILLE, ne-a declarat Dr. Friedrich Wille, CEO-ul casei FREYWILLE, prezent la București, cu ocazia lansării colecției Hommage à Alphonse Mucha – setul Mucha Paris Pastel, la 75 de ani de la înființarea companiei.
Fondată în 1951 la Viena, casa FREYWILLE este recunoscută pentru modul în care transformă arta în bijuterie prin tehnica emailului pictat manual. Fiecare piesă parcurge între 80 și 100 de etape artizanale și poartă în ea o poveste vizuală, inspirată din universul marilor artiști sau din viziunea proprie a brandului. Prezentă în peste 30 de țări, FREYWILLE creează, de 75 de ani, obiecte care sunt, înainte de toate, opere de artă purtate.
Dr. Friedrich Wille – CEO FREYWILLE, ne-a acordat un interviu pentru Financial Intelligence, pe care îl redăm mai jos.
…………
Cum vedeți piața românească în comparație cu alte piețe în care sunteți prezenți și cum sunt vânzările din România în comparație cu alte piețe?
Dr. Friedrich Wille: De când am început aici, în 2009, lumea s-a schimbat foarte mult și cred că suntem pe drumul cel bun. Noi, ca austrieci, am făcut parte dintr-un mare imperiu în secolul al XIX-lea, împreună cu multe țări de astăzi, ca și România. Știm că istoria este foarte importantă în fiecare țară în care ne aflăm. De aceea, consider că suntem mult mai aproape de români dacă ne gândim la multe alte țări din Europa. Pentru că în istoria noastră am fost împreună mult timp.
Așadar România este foarte importantă pentru noi, în mai multe privințe și este numărul patru la nivel mondial, din punct de vedere al vânzărilor, după Rusia, China și Austria.
În Rusia avem o prezență foarte puternică încă de când am deschis primul magazin, la Moscova, în 2004. Nu avem o colecție specială pentru Rusia, dar nu trebuie să ignorăm cultura rusească de secole. Ceea ce facem la FREYWILLE este opusul faptului de a fi într-un război. Arta este doar pace.
În Orientul Mijlociu suntem prezenți de mai bine de 30 de ani. Obișnuiam să fim foarte puternici, dar ați văzut ce s-a întâmplat și ce se întâmplă acum. Pe vremuri aveam trei magazine doar în Dubai. Aveam clienți în duty-free peste tot în Orientul Mijlociu, dar acest concept s-a schimbat complet. Oamenii nu mai cumpără așa cum cumpărau acum 20, 30 de ani.
De asemenea, avem un partener foarte bun în Irak și chiar acum pregătim un al doilea magazin acolo.
Intenționați să mai deschideți alte magazine în România?
Dr. Friedrich Wille: În primul rând, vrem să creștem mai mult prezența în magazinul online. Anul trecut am contractat o agenție foarte competentă în Viena, care lucrează eficient la nivel mondial. Și am mărit bugetul, în special pentru România, pentru că vrem să fim mai prezenți online, iar notorietatea mărcii este foarte importantă în toată țara, având o populație de 19 milioane de locuitori.
Cum este afectată afacerea dvs de conflictele din regiune, Ucraina, Iran?
Dr. Friedrich Wille: Conflictele ne-au influențat foarte mult. Războiul durează de patru ani între Rusia și Ucraina și este ceva care ne frânge inima, pentru că rușii fac parte din Europa și a fost o anumită perioadă când a existat șansa ca Rusia să devină o parte a Europei.
Trebuie să rămânem uniți și să devenim, în sfârșit, o putere independentă. Este un drum lung, dar se va întâmpla de îndată ce vom fi pe direcția corectă. Și România are, desigur, un rol important în această privință.
Personal, sunt foarte îngrijorat de conflictul din Orientul Mijlociu, pentru că eu cred că israelienii și americanii au calculat complet greșit forța Iranului. Iranul este mult, mult mai puternic decât credeau. În opinia mea, mai devreme sau mai târziu vor spune: da, am făcut o greșeală, trebuie să facem un compromis.
Intenționați să lansați o colecție inspirată de artiști români?
Dr. Friedrich Wille: Trebuie să facem mai întâi o cercetare amănunțită și lucrăm deja la asta. Trebuie să fie opere de artă românești, care sunt deja cunoscute în lume. Dar și dacă nu sunt încă cunoscute în lume, există o posibilitate pe care o putem lua în considerare. De exemplu, Hundertwasser nu era așa de cunoscut când am început să creăm noi bijuteriile inspirate de arta lui. Era cunoscut doar în Austria și Germania și poate și puțin în Japonia. Dar am introdus Hundertwasser peste tot și oamenii au fost foarte entuziasmați.
Care dintre valorile dumneavoastră și ale Michaelei Frey se regăsesc în bijuteriile FREYWILLE?
Dr. Friedrich Wille: Sunt convins că arta face ca lucrurile să se întâmple. Oamenii care se implică în artă și o admiră devin entuziaști. Arta te face fericit. Al doilea aspect este cel social. Dacă te uiți la o operă de artă împreună cu o altă persoană cu care mergi la muzeu, poți face schimb de idei.
Am avut o senzație extraordinară atunci când am văzut un tablou cu artistul Marc Chagall în care acesta zboară deasupra orașului Vitebsk, de unde provine, și o ține pe soția sa în brațe, ca pe un covor zburător.
O altă consecință a artei este că influențează societatea. Pe măsură ce începi să te gândești la tot ce există în viață, poți obține și câteva idei din artă. Studiul vieții artiștilor este, de asemenea, foarte educativ. Se spune că, dacă ai probleme foarte mari în viață, atunci arta te poate ajuta să le depășești.
Provin dintr-o familie în care tatăl meu a fost avocat, dar a fost mereu foarte pasionat de artă. Îi plăcea și să cânte la diferite instrumente. Eram șase copii și mergeam cu el la muzee și expoziții, așa că, încă din copilărie, am fost influențat de artă. Îmi amintesc că, la doar zece ani, am fost impresionat să văd frumoasele picturi ale lui Claude Monet, în Orangerie, în frumoasa Place de la Concorde.
Arta mi-a făcut viața mult mai interesantă, iar faptul că sunt împreună cu oameni care iubesc arta este o bucurie în sine. Este o plăcere și să lucrăm împreună cu artiștii noștri.
În discursul de deschidere ați spus că acum este momentul femeilor. Cum ați descrie femeile de astăzi? Cum influențați femeile pentru a le face mai puternice?
Dr. Friedrich Wille: Încercăm să căutăm artiști femei. Sophie Taeuber-Arp a fost prima. Ea a lucrat foarte geometric. Din când în când lucrăm cu artiști din alte țări pentru a obține noi surse de inspirație. Nu o știam înainte să îmi fie sugerată, dar am văzut stilul ei foarte geometric și mi-a plăcut foarte mult.
Avem în planurile noastre și alte artiste. Femeile din secolele trecute trebuiau să fie anonime. așa că trebuie să vedem cine se află în spatele unor opere.
Dar astăzi, apar tot mai multe organizații de femei. De asemenea, la Viena avem din când în când inițiative foarte bune. Recent, artistele femei se reunesc în mod regulat la Viena, fac schițe și împărtășesc lucrările între ele. Cred că este din ce în ce mai vizibil faptul că femeile își înțeleg importanța.
Astăzi sunt foarte multe branduri care pretind a fi de lux. Care este diferența dintre luxul autentic și luxul aspirant?
Dr. Friedrich Wille: Cred că cea mai simplă definiție este că luxul este ceva ce nu este ușor de permis. Dar dacă îl cumperi, atunci te simți mai bine. Luxul are și un aspect negativ, face o distincție foarte mare între oamenii care își permit sau nu își permit luxul. Acest aspect nu este în interesul societății, în opinia mea.
Pot spune doar că ceea ce facem noi la FREYWILE reprezintă luxul pentru oamenii care apreciază cu adevărat creația artiștilor. Noi chiar facem artă.
Am lucrat împreună cu Hermès timp de 30 de ani și am văzut cum este privit luxul acolo. Hermès este un adevărat lux, consacrat de 200 de ani.
Oamenii care au standarde înalte ar putea cumpăra ceva de la Hermes, de exemplu, haine, pulovere. Eu am produse de aproape 40 de ani și sunt încă perfecte. Deci, calitatea lor este minunată.
Cum mențineți echilibrul între opera artistică și strategia de afaceri?
Dr. Friedrich Wille: Ei bine, cel mai simplu este să spunem că, dacă o colecție nu e suficient de bună, atunci nu se va vinde. Nu toate creațiile noastre au fost de succes, acest lucru este normal. Și când aflăm că o creație nu este de succes, atunci mai degrabă o oprim.
Ne-am concentrat foarte mult pe interpretarea artiștilor celebri, dar am făcut și creații proprii, cum ar fi colecția pentru Egiptul faraonic. Am relansat-o, recent, datorită noului muzeu imens și minunat din Cairo. Am scos-o pe piață în noiembrie și în șase săptămâni s-a vândut imediat. Avem două magazine în duty free-ul din Cairo. Egiptenii au fost entuziasmați că au ceva cu totul special din Egipt.
Cum se raportează clienții români la bijuteriile inspirate de artă?
Dr. Friedrich Wille: Avem aici un mare avantaj, acela că avem o echipă minunată în România, formată exclusiv din români. În Viena avem angajați de diferite naționalități. Personalul de aici este identic cu clienții din România. Așadar, toți românii care vin în magazinul din România se simt ca acasă, deci există încredere. Și România face parte din Europa, iar sistemul vostru de învățământ reflectă asta. În plus, românii au fost deosebit de apropiați de Franța. Bucureștiul a fost al doilea Paris, iar eleganța, frumusețea s-au păstrat timp de multe decenii. Deci cred că acesta este un alt mare avantaj, acela că poporul român înțelege frumusețea și eleganța.
Câți artiști aveți în echipa dumneavoastră?
Dr. Friedrich Wille: În prezent avem trei artiști angajați în companie, în afară de soția mea care coordonează departamentul de creație și design, deci patru în total. Dar colaborăm și cu artiști din alte țări, din când în când, pentru că este foarte util să primim idei și din afară.
Cum decideți ce artist sau operă de artă va inspira următoarea colecție?
Dr. Friedrich Wille: În primul rând, luăm în considerare aspectele comerciale.
Un alt aspect important este dacă au trecut 70 de ani de la decesul artistului interpretat. Timp de 70 de ani după moartea unui artist trebuie să plătești redevențe mari dacă vrei să folosești numele. Pentru a te inspira, nu trebuie să plătești nimic, pentru că este gratuit. Toți artiștii se inspiră de la alți artiști. Dar dacă folosești numele, atunci trebuie să ceri permisiunea.
Frida Kahlo a murit în 1954. Este peste perioada de 70 de ani, așa că îi putem folosi și numele cu condiția să nu există o familie care să administreze numele. Nici la Gustav Klimt nu a mai rămas nicio familie. Doar de la Alphonse Mucha există o familie dar sunt foarte apropiat de familia lui.
Trebuie să fie un artist cunoscut în întreaga lume.
Friedensreich Hundertwasser a fost o excepție, pentru că la început nu era foarte cunoscut.
Gustav Klimt, de asemenea, nu era foarte cunoscut înainte de a exista un celebru proces de restituire a operelor de artă ale lui Gustav Klimt din societatea evreiască. El picta femei evreice. După al Doilea Război Mondial, Austria a trebuit să returneze operele lui care nu aparțineau Republicii, ci familiilor evreiești care au fugit de Hitler sau au fost ucise.
Una dintre ele a fost doamna Maria Altmann, de exemplu. Ronald Lauder, fiind foarte bogat, a avut o înțelegere cu ea și, în cele din urmă, a obținut tot ce și-a dorit de la Gustav Klimt. Cu această discuție a devenit faimos la nivel mondial. Gustav Klimt este acum evaluat foarte, foarte sus. Astfel de lucruri se întâmplă în lumea artei tot timpul. Dacă are loc o discuție amplă despre un artist, atunci acesta devine din ce în ce mai interesant.
Frida Kahlo este a doua femeie care a fost interpretată și a fost contemporană cu noi. Am studiat foarte atent viața ei care a fost fascinantă, dar și șocantă. Libertatea sexuală în toate privințele este unul dintre lucruri. Mama ei era indigenă indiană din Mexic, iar tatăl era german. Și amândoi erau comuniști înfocați. Comunismul a făcut parte din viața ei tot timpul. Nu ne așteptam la atât de mult interes pentru această colecție. Acum lucrăm la un al doilea design.
Credeți că viitorul bijuteriilor de lux constă mai mult în poveste artistică decât în noțiuni tradiționale precum diamantele sau statutul social?
Dr. Friedrich Wille: Povestea este esența a ceea ce facem. Vremurile în care oamenii preferă să aibă un diamant mare par să fi apus în Austria. Oamenii nu vor să-și arate deloc bogăția. Cu bijuteriile noastre nu arăți bogăție, arăți dragostea ta pentru artă. Și prin urmare, cred că nu există nicio limită pentru noi.