Cetăţenii elveţieni vor fi chemaţi la vot într-un referendum privind politica de export de armament a ţării lor, vot care priveşte recentele relaxări care permit vânzarea de arme către anumite state chiar dacă acestea sunt implicate în conflicte, a relatat vineri televiziunea naţională RTS, citată de agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Partide de centru şi stânga, împreună cu mai multe ONG-uri, au depus vinerea aceasta peste 75.000 de semnături, mai multe decât cele 50.000 necesare pentru convocarea consultării publice, care va avea loc probabil în septembrie sau noiembrie anul acesta.
Iniţiatorii referendumului urmăresc să anuleze o decizie aprobată în decembrie de parlamentul elveţian, care a adus excepţii în aplicarea principiului tradiţional al neutralităţii naţionale a Elveţiei, principiu conform căruia această ţară nu poate vinde arme ţărilor implicate în conflicte.
Respectiva decizie a parlamentului, adoptată în mijlocul multor polemici, stabileşte o listă de 17 ţări ale UE şi altele precum SUA, Canada, Australia, Japonia, Noua Zeelandă şi Argentina, care ar putea achiziţiona arme elveţiene chiar dacă sunt implicate în conflicte armate, argumentul invocat fiind acela că aceste ţări au regimuri de export similare.
Măsura a fost luată după ani de dezbateri parlamentare privind oferirea sau nu de ajutor militar Ucrainei în războiul cu Rusia, deşi, în cele din urmă, această ţară nu a fost inclusă pe lista ţărilor care beneficiază de relaxarea restricţiilor.
De când a început în februarie 2022 invazia rusă în Ucraina, Elveţia a refuzat să acorde unor ţări precum Spania, Danemarca şi Germania autorizaţii de reexport către Ucraina a unor echipamente militare elveţiene, refuz motivat tocmai de principiul neutralităţii.
Totuşi, dincolo de chestiunile militare, Elveţia s-a alăturat sancţiunilor economice şi financiare ale UE împotriva Rusiei, considerând că nu-şi încalcă astfel principiul neutralităţii, opinie contestată de Moscova.
Organizarea de referendumuri este o practică obişnuită în Elveţia, ţară ai cărei cetăţeni sunt adesea chemaţi la urne să se pronunţe astfel asupra unor chestiuni diverse.