Rogobete a fost întrebat, miercuri, la Palatul Parlamentului, dacă şi-a scris demisia, potrivit Agerpres.
“Mâine este ziua demisiei. O voi scrie repede. (…) Nu ştiu cine va prelua atribuţiile de ministru al Sănătăţii, nu am această informaţie. Nu cred că atribuţiile vor fi delegate unui secretar de stat. Cred că în momentul în care o să apară în Monitorul Oficial decretul de ieşire din funcţia de ministru, prim-ministrul va numi pe cineva interimar din componenţa actuală a Guvernului”, a răspuns Alexandru Rogobete.
De asemenea, întrebat dacă regretă că s-a ajuns la această situaţie în coaliţia de guvernare, ministrul Sănătăţii a precizat: “Tot ce regret este că democraţia din România a ajuns să stea într-un singur om”.
România a intrat luni în criză politică, după ce Partidul Social Democrat, membru al coaliţiei de guvernare, a decis să îi retragă sprijinul prim-ministrului Ilie Bolojan.
Într-un eveniment intitulat “Momentul adevărului”, organizat la Palatul Parlamentului, 5.000 de social-democraţi şi-au exercitat votul pe întrebarea propusă de conducerea PSD: “Având în vedere prăbuşirea economico-socială din ultimele 10 luni – cu recesiune, inflaţie, afaceri care se închid, şomaj, scăderea investiţiilor publice şi a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari şi categoriile vulnerabile, plus lipsa dialogului real în Coaliţie şi cu partenerii sociali: Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?”.
Votul exprimat de social-democraţi a fost covârşitor în favoarea retragerii sprijinului politic pentru Ilie Bolojan: 97,7% “pentru” retragerea sprijinului politic, 2,3% – “împotrivă”.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunţat că nu va demisiona din funcţie.