Update articol:

Germania a demarat procedura de privatizare a companiei de utilităţi Uniper

Uniper Uniper
Germania a lansat procesul de privatizare a furnizorului de energie Uniper SE, în ceea ce ar putea deveni una dintre cele mai mari tranzacţii din Europa din acest an, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Berlinul a trebuit să naţionalizeze Uniper în timpul crizei energetice din 2022 pentru un total de 13,5 miliarde de euro,în ideea de a o salva de la colaps, după ce fostul său principal furnizor de gaze, grupul rus Gazprom, a oprit livrările.

Firmele interesate au la dispoziţie până pe 12 iunie, ora 12:00 CET (10:00 GMT), pentru a trimite o scrisoare de intenţie către JPMorgan şi UBS, a anunţat guvernul german într-un comunicat publicat în Financial Times, adăugând că are în vedere mai multe opţiuni, inclusiv o ofertă publică iniţială sau o vânzare, pentru participaţia de 99,12% pe care o deţine în Uniper.

O vânzare a Uniper ar putea ajuta guvernul de la Berlin să recupereze o parte din fondurile pe care le-a folosit în timpul salvării firmei, chiar dacă nu este sigur că va fii recuperată întreaga sumă.

Germania a început să pregătească revenirea Uniper la proprietatea privată încă de anul trecut, declarând că preferă un IPO, evaluând în acelaşi timp opţiuni alternative. Printre potenţialii ofertanţi care şi-au manifestat interesul se numără Equinor ASA, EPH, compania miliardarului ceh Daniel Kretinsky, şi Brookfield Asset Management Ltd.

Conform cerinţelor Uniunii Europene, Berlinul trebuie să îşi reducă participaţia la Uniper la maximum 25% plus o acţiune până la sfârşitul anului 2028. Un proces similar de diminuare a participaţiei guvernului german este aşteptat şi la firma SEFE, o altă companie energetică naţionalizată în timpul crizei.

BVB | Știri BVB
CHRISTIAN '76 TOUR S.A. (TRIP) (06/07/2026)

Notificare BT Capital Partners privind stabilizarea si incheierea perioadei de stabilizarea

Sphera Franchise Group (SFG) (06/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AQUILA PART PROD COM (AQ) (06/07/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 29.06.2026

HIDROELECTRICA TURBO LONG 0.10/90/95 (EBH2OTL2) (06/07/2026)

Notificare Erste Group Bank AG - suspendare furnizare cotatii intre orele 11:41 - 13:28

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (06/07/2026)

Modificare calendar financiar 2026